Actualitate
Doi minori din Alba Iulia, cu dosare penale. Au furat maşini, iar unul dintre ei a provocat accident
Doi minori din Alba Iulia s-a ales cu dosare penale după ce au furat autoturisme, le-au condus fără permis, iar unul dintre ei a produs un accident.
Potrivit IPJ Alba, în 4 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Aba Iulia l-au identificat pe un minor de 15 ani, din municipiu, ca persoană bănuită de comiterea unui furt de autoturism, faptă sesizată poliţiei la data de 3 ianuarie.
În 2 ianuarie, minorul ar fi profitat de faptul că autoturismul a fost lăsat în curtea unei societăţi comerciale de pe strada Emil Racoviţă din Alba Iulia, neasigurat şi cu cheile în contact, ar fi sustras autoturismul şi l-ar fi condus până pe strada Ipoteşti din municipiu unde a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu fundaţia unei case aflată în construcţie.
Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.
Alt minor, de 16 ani, din Alba Iulia, a fost depistat de poliţiştii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Horea din municipiu. Noaptea trecută, acesta ar fi sustras autoturismul familiei, lăsat de tatăl său neasigurat şi cu cheile în contact.
În noaptea de 4/5 ianuarie, în jurul orei 2.30, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acţionau pe B-dul Horea din municipiu, au oprit pentru control un autoturism ce era condus de un minor de 16 ani, din Alba Iulia.
Cu ocazia cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 2.20, minorul ar fi sustras autoturismul familiei, parcat de tatăl său în faţa locuinţei dar lăsat cu cheile în contact şi l-ar fi condus pe drumurile publice până la momentul în care a fost oprit de poliţişti.
Faţă de minor a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News