Bătaie în fața unui bar din Ighiu între doi minori. În urma scandalului au ajuns la spital, iar apoi unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. 

Este vorba despre doi tineri: unul de 15 iar altul de 17 ani care în urma unor discuții contradictorii și-au împărțit pumni, în noaptea de 13 aprilie 2026. 

Publicitate

După bătaie, cei doi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. O zi mai târziu minorul, în vârstă de 15 ani a și fost reținut pentru 24 de ore, de oamenii legii.

Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 15 aprilie 2026.

Potrivit IPJ Alba, ”la data de 14 aprilie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 15 ani, din localitatea Șard, județul Alba, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Publicitate

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 13 aprilie 2026, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla în fața unui bar din localitatea Ighiu, împreună cu un tânăr de 17 ani, din localitate, pe fondul unor discuții contradictorii, cei doi și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii, în zona feței.

În urma evenimentului, tinerii au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.