Connect with us
Advertisement

Eveniment

Doi minori din Câmpeni i-au furat unui ”prieten de pahar” două telefoane mobile. S-au ales cu dosar penal

telefoane

Publicat

Doi minori din Câmpeni au fost prinși de polițiști imediat după ce i-au furat unui bărbat telefoanele mobile.

Telefoanele au fost recuperate și restituite păgubitului, iar cei doi minori sunt cercetați pentru furt calificat.

Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 29 ianuarie 2020, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați de către un bărbat din Câmpeni, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un local public din oraș, i-au fost sustrase telefoanele mobile de către doi tineri împreună cu care a consumat băuturi alcoolice.

Păgubitul le-a oferit polițiștilor date legate de semnalmentele celor doi tineri, care au fost comunicate echipajelor din teren.

În scurt timp, pe o stradă din oraș, au fost identificați cei doi tineri, unul în vârstă de 15 ani și unul în vârstă de 16 ani, din Câmpeni, asupra cărora au fost găsite cele două telefoane mobile, în valoare de 1.400 de lei, furate de la reclamant.

Acestea au fost restituite păgubitului, iar față de minori polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement