Actualitate
Doi șoferi din Blaj și Mihalț, cercetați de polițiști după ce au fost prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului
Doi șoferi din Blaj și Mihalț sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme, fiind sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 16 ianuarie 2021, polițiștii din Blaj, în timp ce acționau pe raza localității Cistei, l-au depistat pe un bărbat de 48 de ani, din comuna Mihalț, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 17 ianuarie 2021, în jurul orei 04,30, polițiștii de ordine publică din Blaj, în timp ce acționau pe strada Iuliu Maniu din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din Blaj, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News