Actualitate
Doi tineri din Ocna Mureş au fost arestaţi pentru tâlhărie. Au furat o capră de la o stână şi l-au ameninţat pe un bărbat să-i transporte cu maşina
Doi tineri din Ocna Mureş au fost arestaţi preventiv, joi, sub acuzaţia de tâlhărie. Aceştia l-au ameninţat cu un cuţit pe un bărbat dintr-o stână din comuna Unirea să-i transporte cu maşina la domiciliu, după ce furaseră o capră.
Miercuri, în prima zi de Crăciun, la ora 12.43, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Ocna Mureş au fost sesizaţi două persoane au sustras o capră de la o stână de ovine aparţinând unui bărbat din comuna Unirea.
Poliţiştii din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică aflaţi în serviciul de patrulare intercomunală s-au deplasat la stâna respectivă, iar din primele cercetări efectuate la faţa locului, au stabilit că principalii suspecţi sunt Vasile R.V. (36 ani) şi Andrei P. (32 ani), ambii cu domiciliul în oraşul Ocna Mureş.
Aceştia s-au deplasat cu un taxi s-au deplasat la stâna respectivă de unde, fără aprobarea ciobanului, au luat o capră şi sub ameninţarea unui cuţit l-au obligat pe C.F. domiciliat în comuna Unirea, aflat la stână, să-i transporte cu maşina sa personală până în localitatea Ocna Mureş, unde au valorificat animalul.
După identificare, poliţiştii au acţionat pentru prinderea suspecţilor, iar asupra lui Andrei P. s-a găsit un cuţit de bucătărie.
Ambii suspecţi au fost reţinuţi pe bază de Ordonantă de reţinere, pentru 24 de ore şi depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliţie judeţean Alba, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate.
Având în vedere faptele săvârşite, în baza probelor administrate, joi, poliţiştii i-au prezentat pe Vasile R.V. şi Andrei P. procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de arestare preventivă. Aceştia au promovat propunerea către Judecătoria Aiud, care a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News