Eveniment
Doi tineri, dintre care unul minor, la furat de lucernă cu căruța, în Unirea. Au fost prinși de polițiști

Doi tineri, dintre care unul minor, au fost depistați de polițiștii din Ocna Mureș în timp ce transportau cu o căruță 150 de kilograme de lucernă uscată pe care au furat-o din localitatea Unirea.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 iunie 2025, în jurul orei 23:00, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș i-au surprins în flagrant pe doi bărbați, unul în vârstă de 27 de ani, din localitatea Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud, iar celălalt de 16 ani, din orașul Ocna Mureș.
Aceștia se deplasau cu un atelaj cu tracțiune animală, iar în atelaj se afla cantitatea de aproximativ 150 de kilograme de lucernă uscată, cantitate pe care cei doi bărbați ar fi sustras-o de pe un teren agricol, de pe raza localității Unirea.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News