Connect with us
Advertisement

Eveniment

Doi tineri, trimiși în judecată de DIICOT Alba Iulia după ce au șantajat 13 minore cu poze și filmări, pe Instagram

Publicat

Un caz de șantaj pe rețelele sociale este detaliat într-o motivare a Tribunalului Alba. Este vorba despre o trimitere în judecată a doi tineri. Cei doi au șantajat mai multe minore pe Instagram.

Doar 13 au fost identificate de anchetatori, dar numărul acestora este mai mare. O parte dintre conturile tinerilor nu au putut fi identificate. 

Este un caz clasic de șantaj pe rețelele sociale, care se produce în mare parte pe Instagram. Tinerii intrau în vorbă cu minorele, le câștigau încrederea iar apoi își puneau planul în aplicare.

Le spuneau să le trimită poze sau filmări în care ele apăreau goale, sau în ipostaze sexuale. Apoi le amenințau că le trimit rudelor, prietenilor sau colegilor de clasă.

Planul era unul bine pus la punct, iar aceștia au acționat în această manieră timp de ani buni.

Există însemnări în motivarea instanței și pentru fapte care se întind pe doi ani. În data de 27 iunie 2024, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară.

Faptele celor doi, Marius D. și Alexandru C. sunt descrise de anchetatori.

Spre exemplu unul dintre cei doi, -în perioada februarie / martie 2022-31.01.2024, a produs, deținut, procurat, stocat, promovat pe Instagram, a distribuit și a încercat să distribuie (oferire spre vânzare) materialele pornografice, cu un nr. de 15 minore, dintre care șapte (7), a solicitat minorelor (…) și (…), să se înregistreze, să producă materiale pornografice cu ele de genul videoclipuri, în care apar cele două minore având un comportament sexual explicit, pe care să i le transmită.

Le santajau cu expunerea pe internet

După ce primeau pozele, cei doi treceau la santaj. Mai exact le amenințau pe fete că dacă nu le vor trimite în continuare poze sau filmări cu ele, le vor face publice pe cele pe care le au deja.

Mai exact că le vor trimite părinților, rudelor, sau colegilor de clasă. Fetele se speriau și le trimiteau acestora și alte materiale video sau foto.

Până la urmă anchetatorii au intrat pe fir și au oprit șantajul celor doi.

Aceștia vor fi judecați de magistrații Tribunalului Alba. Momentan dosarul nu a primit un prim termen de judecată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement