Connect with us
Advertisement

Sport

CS Zlatna, exclusă din campionat. Ponoran nu mai vrea să plătească „trântori şi şmecheri”

Publicat

Alba trece printr-una dintre cele mai grele perioade din istoria fotbalului. Dacă echipa ”fanion” a județului Alba nu o duce foarte bine, lucrurile s-au ”clarificat”, luni, și pentru CS Zlatna. Formația antrenată de Ioan Ilie nu a fost programată nici la jocul de marți și prin urmare a fost exclusă din Liga a III-a.

Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, a recunoscut că are mici regrete, însă acesta nu dorește sub nici o formă să-l plătească pe antrenorul Ștefan Fogoroși. ”Într-un fel îmi pare rău, eu pentru copii care joacă fobtal mai aveam bani, dar pentru trântori și pentru șmecheri, nu. Eu la șmecheri dinăștia nu dau nici un ban, că nu are rost. Eu nu dau bani la niște escroci, care-și umflă burțile. Dacă vroiam neapărat, obțineam banii, dar eu știu că el a luat banii de la Favatas. Uite că este a doua oară când Fogoroși retrogradează această echipă”, a declarat, pentru Alba24.ro, Silviu Ponoran.

Chiar dacă este înverșunat împotriva lui Fogoroși, primarul Zlatnei a încercat totuși să soluționeze conflictul cu antrenorul albaiulian. ”Noi am propus să găsim o soluție. Am vrut să împrumutăm 100 de milioane, dar nu a acceptat. Eu cât am putut m-am străduit, îmi pare rău pentru acești copii”, a mai spus Ponoran.

Vor înființa o echipă nouă

Rămas fără echipă, primarul din Zlatna a mărturisit că-și dorește să înființeze o echipă nouă în sezonul următor, însă va trebui luat totul de la capăt. ”O să vedem ce vom putea face mai departe, dar va trebui să desființăm de tot această echipă și să înființăm una nouă. Nu vreau, în ruptul capului, să dau banii unor astfel de oameni. E păcat pentru această bază, care e frumoasă și urmează să fie și mai frumoasă”, a încheiat Silviu Ponoran.

Ioan Ilie, supărat: „Începusem o treabă frumoasă acolo”

Rămas ”șomer” în mijlocul campionatului, antrenorul Ioan Ilie regretă situația în care se află echipa pe care o pregătește. ”Îmi pare rău, începusem o treabă  frumoasă acolo, aveam o echipă tânără. Eu nu pot să dau vina pe nimeni.  Astăzi, la antrenamente, ni s-a spus că totul s-a terminat”, a declarat, pentru Alba24.ro, Ioan Ilie, fostul antrenor al Zlatnei.

Mihai Dăscălescu: ”Îmi pare rău de tot, m-am simțit foarte bine la Zlatna”

Fostul antrenor al Zlatnei din acest tur de campionat, Mihai Dăscălescu, a fost dezamăgit la aflarea veștii că CS Zlatna s-a desființat. Acesta are amintiri plăcute legate de echipa de pe ”malul Ampoiului”. În urmă cu două sezoane, acesta a promovat în Liga a III-a, iar în acest sezon a debutat ca antrenor principal.Îmi pare rău, de tot, și de oamenii de acolo, că au pus suflet, e păcat că s-a întâmplat așa ceva. Dacă nu a fost înțelegere, ce pot să zic. Îmi pare rău pentru băieți, cât am fost acolo eu m-am simțit foarte bine, din păcate prin viață treci și prin astfel de lucruri. Ar fi bine dacă s-ar continua, repet, îmi pare rău. Ei erau scăpați de retrogradare după ultimele rezultate”, a declarat, pentru Alba24.ro, Mihai Dăscălescu, antrenor principal FC Cisnădie, în tur antrenor CS Zlatna.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement