Connect with us
Advertisement

Actualitate

Dorin Nistor: Primarul nu desființează clase sau școli, ci pune în practică hotărârile consiliului local și asigură finanțarea bugetului aprobat pentru educație

Publicat

dorin nistor “În fața părinților și a comunității care așteaptă din partea mea, ca reprezentant al Municipiului Sebeș, mediere și o soluție echitabilă, pe tema lansată în spațiul public privind existența unui conflict între Liceul Tehnologic și Liceul German din Sebeș, consider oportun să transmit un punct de vedere”, transmite primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor.

Mă bucur că, în urma medierii pe care am gestionat-o, ultima soluție pe care am recomandat-o a fost agreată.

Am avut întâlniri la sediul școlii, am condus o ședință de mediere la sediul primăriei, la care au fost prezenți reprezentanți ai celor două școli, ai consiliului de administrație al Liceului German, viceprimarul Adrian Bogdan, precum și consilieri locali. S-a ales relocarea cancelariei. În plus, se vor efectua câteva intervenții de amenajare, iar în cursul săptămânii viitoare, lucrurile vor intra în normalitate, pentru elevi și pentru profesori.

IMG_6776 Nu pot să nu remarc faptul că, până în luna septembrie, Liceul German, prin managementul său, nu a prezentat nicio intenție privind modificări organizatorice și nici nu au existat precizări cu privire la mutarea clasei a V-a din Petrești, la Sebeș. Începutul de an școlar a adus cu sine lipsa spațiului pentru desfășurarea activităților didactice.

Aș vrea să clarific un aspect important privind rolul primarului în acest context: primarul nu are atributul de a înființa sau desființa clase, școli. Rolul primarului este de a pune în practică hotărârile consiliului local și de a se asigura de finanțarea bugetului aprobat pentru educație. Constat, cu tristețe, că unele conflicte fals create se țes și se amplifică fără a ține cont de interesul primordial al elevilor care învață la două instituții de învățământ din Municipiul Sebeș: Liceul German și Liceul Tehnologic. Nedrepte orgoliile și ambițiile. Nedreaptă și lecția pe care unii dascăli o predau, prin care respectul pentru drepturile celuilalt este o noțiune relativă.

Aș vrea să asigur părinții elevilor care învață la cele două școli că prioritatea mea rămân copiii, că ei trebuie să beneficieze de un act educațional de calitate și de condiții care să respecte normativele legale, iar acesta trebuie să fie un obiectiv comun al administrației publice și al dascălilor, care au această misiune asumată.

Refuz orice fel de culoare politică dată acestei situații, orice asociere cu școala și cu profesia de dascăl, pe care o respect. Copiii din cele două școli sunt egali, regulile jocului trebuie să fie echitabile, toți copiii sunt ai Sebeșului și sunt prioritatea noastră.

Vă mulțumesc pentru parcurgerea acestor rânduri.

Primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement