Connect with us

Eveniment

Dosar cu amenințări în stil mafiot și profanare de morminte: Trei bărbați din Alba, trimiși în judecată pentru multiple fapte

Publicat

Trei bărbați din Alba au fost trimiși în judecată, într-un dosar de amenințare, șantaj și profanare de morminte. Mai exact aceștia au amenințat o femeie, dar au și santajat-o pentru a obține mai multe sume de bani de la ea. Banii ar fi fost un împrumut pe care unul dintre cei trei l-ar fi acordat surorii femeii. 

Pentru a fi mai credibili în amenințări unul dintre ei chiar a distrus piatra de mormânt a tatălului persoanei vătămate. 

Deși faptele s-au petrecut în cursul anului 2023, între luna ianuarie și luna octombrie, o trimitere în judecată a avut loc abia la jumătatea anului 2025. Asta după ce rechizitoriul a fost trimis înapoi de judecători, la procurori, deoarece era incomplet.

În data de 27 iunie 2025, judecătorii de cameră preliminară au admis rechizitoriul procurorilor și au dat undă verde în dosar. Cei trei bărbați vor fi judecați pentru șantaj, amenințări și profanare de morminte.

În motivarea instanței, magistrații au notat pe scurt faptele pentru care aceștia vor fi judecați. În linii mari, cei trei au contribuit la amenințarea unei femei, de la care voiau să obțină sume de bani.

Ameințări în stil mafiot

Într-un mesaj trimis pe Facebook a amenințat-o pe femeie: „Ați petrecut ultimele sărbători împreună. Paștele nu o să vă mai prindă. O să începem cu morții. Și pe urmă cu viii!! (…) până la urmă voi familia o să le trageți și plătiți într-un mod sau altul.

Toate se plătesc într-un mod sau altul. (…) în mafie când intri totul se plătește într-un mod sau altul. Ori datoriile, ori facem pagubă de dublu”, context în care a transmis persoanei vătămate şi fotografii în care era surprinsă fiica persoanei vătămate şi mormântul tatălui persoanei vătămate”, se arată în motivarea instanței.

Apoi într-un alt mesaj, femeia a fost amenințată astfel: ”cine te-a avertizat ți-a spus. Morții, „MATERIALELE” și vii pe urmă. Ia-o cum vrei. Mai devreme sau mai târziu”, se mai arată în motivarea instanței.

Totul a culminat cu o distrugere realizată în cimitirul din Galda de Jos. Mai exact unul dintre inculpați s-a dus și a distrus piatra de mormânt de la mormântul tatălului persoanei vătămate.

Pentru toate faptele comise cei trei vor ajunge în fața magistraților din Alba Iulia. Momentan dosarul nu a primit un prim termen de judecată.

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.