Eveniment
Proces la Curtea de Apel Alba Iulia: Ce pedeapsă a primit un bărbat din Sibiu care aproape și-a omorât bebelușul în bătaie
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor avea de judecat un caz care a șocat opinia publică în urmă cu aproape șase luni, în județul Sibiu.
Este vorba despre un tată care și-a bătut copilul de doar 2 luni din cauza faptului că sugarul nu se oprea din plâns. Mai mult de atât, mama este minoră: avea doar 14 ani când a născut.
Pentru fapta sa, judecătorii Tribunalului Sibiu l-au condamnat pe bărbat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor și act sexual cu un minor.
Acum, Viorel. I.M., nemulțumit de sentința primită a făcut apel, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde magistrații îi vor da pedeapsa definitivă.
Bărbatul se află în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.
Ce s-a întâmplat
Potrivit oradesibiu.ro, fapta s-a petrecut pe 17 iulie, în satul Florești, comuna Laslea, județul Sibiu. Atunci, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, și-a pălmuit copilul fiindcă nu se oprea din plâns, însă sugarul a fost dus la spital a doua zi cu o ambulanță. Mama, care atunci avea 15 ani, este cea care a cerut ajutor, după ce a observat că starea bebelușului se agravează.
Din cauza leziunilor cerebrale suferite, bebelușul, aflat în stare gravă, a fost transferat într-un centru de îngrijiri paliative pentru recuperare. „Bebelușul este în stare stabilă, urmează să fie transferat într-un centru de îngrijiri paliative.
Recuperarea însă va fi îndelungată, anevoioasă și, probabil, incompletă, dar asta timpul o va decide”, spune Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu, citat de reporterii oradesibiu.ro.
Pedeapsa dată de judecătorii Tribunalului Sibiu
Pentru act sexual cu un minor, din cauza faptului că mama avea 14 ani când copilul a fost conceput, bărbatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare.
Pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei (bebelușul în cauză) a fost condamnat la 7 ani de închisoare.
În total, prin contopirea celor două pedepse a rezultat 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare. De asemenea, magistrații l-au mai obligat la plata a 15.000 de euro, daune morale către familia și minora cu care a conceput copilul.
În urma sentinței date la Tribunalul Sibiu, în data de 14 decembrie 2020, bărbatul a făcut apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, unde un prim proces va avea loc 10 martie 2021.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News