Connect with us
Advertisement

Eveniment

Dosar penal în cazul șocant al unei fete violate, REDESCHIS după un articol în Alba24. Era inițial închis de procurorii din Sebeș

Publicat

Un dosar penal care a fost închis de procurorii din Sebeș, a fost redeschis de judecători, după ce reporterii alba24.ro au făcut public modul halucinant în care procurorii și polițiștii au tratat cazul. 

Este vorba despre cazul unei fete din Sebeș, care  în 2020, pe când avea 15 ani și jumătate, a fost violată de un băiat de aproximativ 20 de ani. 

După ce acuzațiile din dosar s-au schimbat din viol, în act sexual cu un minor, procurorul de caz a decis clasarea acestuia. Polițistul care s-a ocupat de caz a fost Andrei Sava, iar procurorul Rareș Titilincu.

Mai exact, la o zi de la comiterea faptei, în data de 30 decembrie 2020, s-a deschis dosarul penal pentru viol.

Apoi patru luni mai târziu, în data de 1 aprilie 2021, s-a dispus schimbarea încadării juridice în act sexual cu un minor, iar un an mai târziu, în 22 noiembrie 2022, procurorul de caz a propus clasarea.

În data de 13 decembrie 2022, reporterii alba24.ro, Ovidiu Hațegan și Cristian Panu, au făcut public cazul, după ce fata din dosar, victima, a avut curajul să vină în redacția Alba24.ro și să povestească prin ce a trecut și calvarul său.

Articolul care a dus la redeschiderea cazului poate fi citit mai jos:

CITEȘTE ȘI: Modul halucinant în care au tratat autoritățile din Alba reclamația de viol a unei fetițe de 15 ani. Dosarul, clasat după 2 ani

La scurt timp, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-au autosesizat după apariția articolului și au cerut redeschiderea urmării penale.

Dosarul s-a judecat pe rolul Judecătoriei Sebeș, iar în data de 16 martie 2023, judecătorii au admis cererea procurorilor Parchetului Tribunalului Alba si au dispus redeschiderea dosarului.

Cum au aflat reporterii alba24.ro, de modul halucinant în care dosarul a fost tratat de polițiștii și procurorii din Sebeș

În urmă cu aproape trei luni, pe 13 decembrie 2022, la ușa redacției alba24.ro a bătut un bărbat alături de fiica sa de aproape 18 ani. S-a așezat pe un fotoliu, în timp ce în mână ținea un dosar cu câteva hârtii.

Lângă el s-a așezat fata. Bărbatul a spus cu lacrimi în ochi că fiica sa a fost violată, iar autoritățile au închis cazul.

Reporterii au început să discute cu bărbatul și cu Ana*. Ne-am hotărât să îi spunem Ana, pentru a-i proteja identitatea. Mărunțică și timorată, dar extrem de curajoasă

Pe scurt Ana a fost violată în urmă cu doi ani și jumătate, pe când avea 15 ani și jumătate, de un băiat de aproximativ 20 de ani.

Totul s-a întâmplat într-o mașină, în apropierea cimitirului din Petrești, sat aparținător al municipiului Sebeș.

Ana a interacționat pe Instagram cu un băiat care i-a spus că vrea să o cunoască mai bine. Au stabilit o întâlnire și, naivă, a acceptat să urce în mașina acestuia. Ce a urmat a fost un calvar care încă o bântuie.

Spune că a fost dusă la marginea unei păduri, dezbrăcată și violată de tânărul respectiv, în mașină.

Nu a vrut să întrețină relații sexuale cu el, dar a fost dezbrăcată cu forța și amenințată că va fi lăsată acolo.

În portbagajul mașinii, fără știrea ei, se afla un alt tânăr, care a ieșit și a filmat scena. A fost amenințată să nu spună nimic.

Ana povestește greu aceste lucruri, iar tatăl ei le ascultă și mai greu, lucru ușor de observat după expresia de pe chipul său.

Ulterior, a fost dusă acasă și amenințată din nou să nu spună nimic.

Tatăl a fost alături de ea

Ea însă i-a mărturisit imediat totul tatălui ei, în care are încredere deplină.

Om simplu, care crește singur doi copii, lucrând cu ziua (fără ajutorul unei mame pentru cei doi copii), acesta nu a judecat-o și nu a învinovățit-o, nu a considerat că ea este de vină, așa cum se întâmplă în multe cazuri, din păcate.

Din contră, a fost alături de ea. Omul a sunat imediat la Poliție și a făcut plângere. Și de aici începe povestea halucinantă, care arată cum reacționează instituțiile statului în cazul în care o fetiță de 15 ani și jumătate este violată.

Cazul a stat doi ani la Poliția Sebeș, timp în care polițiștii au schimbat încadrarea faptei din viol în act sexual cu un minor.

Tânărul ascuns în portbagaj, despre care tânăra spune că a filmat violul, a fost chemat doar în calitate de martor, iar filmarea nu s-a mai găsit în telefonul acestuia.

Dosarul a fost clasat de procurorul Rareș Titilincu, în data de 22 noiembrie 2022.

Cum arata ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș

Într-un dosar îndoit, pe care stă scris numele fetei, se aflau câteva hârtii, extrem de puține pentru un dosar penal deschis pentru infracțiunea de viol. Tatăl fetei le-a prezentat în redacția alba24.ro reporterilor.

O copie a ordonanței de clasare, declarația de mână a fetei din seara în care a mers la poliție, raportul medicului legist și 2 plicuri de corespondență, unul dintre ele de când familia a solicitat starea dosarului, atât are fata.

Documente care vorbesc de la sine despre modul în care atât polițistul Andrei Sava, cât și procurorul de caz Rareș Titilincu au tratat dosarul.

Mai exact, la o zi de la comiterea faptei, în data de 30 decembrie 2020, s-a deschis dosarul penal pentru viol.

Apoi patru luni mai târziu, în data de 1 aprilie 2021, s-a dispus schimbarea încadării juridice în act sexual cu un minor, iar un an mai târziu, în 22 noiembrie 2022, procurorul de caz a propus clasarea.

Situația de fapt expusă în ordonanța de clasare este următoarea: ”în data de 29 12 2020 în jurul orei 18.00, suspectul având vârsta de 20 de ani s-a deplasat împreună cu minora, în vârstă de 15 ani, 11 luni și 22 de zile, în zona cimitirului din localitatea Petrești, unde de comun acord au întreținut relații sexuale”, se arată în documentul consultat de alba24.ro.

Pe parcursul urmăririi penale, Ana a declarat că a fost constrânsă de câtre tânăr să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale.

După ce s-a urcat în mașina tânărului și prima dată a mers la barajul de la Petrești, aceasta a spus că a mers într-un loc pe care nu îl cunoaște ”unde a fost constrânsă de suspect să întrețină relații sexuale”.

”Persoana vătămată a mai menționat că în acest timp a fost de față și un băiat care a filmat tot ce s-a întâmplat și că la momentul actului sexual a fost virgină”, se mai arată în documentul citat.

Tânărul ascuns în portbagajul mașinii și care ar fi filmat scena a fost doar martor în dosar, chiar dacă pe tot parcursul interacțiunii se afla ascuns în mașină și din declarațiile fetei ar fi filmat totul.

Motivele pentru care s-a propus clasarea dosarului

Procurorul de caz precizează că, pe baza raportului medico-legal, din data de 30 decembrie 2020, minora ar fi prezentat o deflolare mai veche de 14 zile.

De asemenea, raportul spune că tânăra nu ar fi avut leziuni. Tânăra a declarat că nu a fost lovită, ci că a fost a fost ținută de încheieturi.

Mai pe scurt, unul dintre motivele invocate că nu ar fi fost viol ar fi lipsa unor leziuni rezultate din ”contenția cu mâna a încheieturilor mâinilor persoanei vătămate”, se mai arată în documentul citat.

Pe înțelesul tuturor, dacă nu are vânătăi, nu a fost ținută de mâini.

Apoi, procurorul de caz a notat în ordonanța de clasare că, deși minora a spus că tânărul ar fi ejaculat, nu există material probator în acest sens.

Mai exact, la examenul medico-legal, nu au fost descoperite urme biologice, iar când tânărul a fost audiat în calitate de suspect, a declarat că Ana ”a consimțit actul sexual, iar acesta nu a atins orgasmul pe durata consumării acestuia”, se mai arată în documentul consultat de alba24.ro.

În ceea ce îl privește pe tânărul care a stat ascuns în portbagajul mașinii, procurorul de caz a precizat că acesta a fost chemat la secție, unde a pus la dispoziția polițiștilor telefonul mobil, iar polițiștii s-au uitat prin el pentru a vedea dacă există clipuri video sau nu.

Însă nu este specificat dacă telefonul a fost supus unei expertize informatice amănunțite.

Nu mai este nici un secret că în urma unei percheziții informatice realizate de polițiști experți în informatică se pot scoate din datele unui smartphone și fișiere care au fost șterse.

Tânărul a crezut că Ana are 16 ani, aproape 17

Tot în ordonanța de clasare, stă scris că tânărul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu Ana, dar a precizat că nu a știut că poate comite o infracțiune deoarece ”atât de pe rețeaua de socializare Instagram cât și din interiorul autoturismului minora a afirmat că are 16 ani, aproape 17”, se mai arată în documentul citat.

Tânăra a recunoscut că a spus că are o vârstă mai mare decât cea reală.

Argumentul este destul de ciudat, în situația în care legea din România nu exonerează de vină autorul unui viol asupra unei persoane, chiar dacă este majoră.

Cum s-a decis schimbarea încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor

Tânăra nu a putut face dovada conversațiilor pe Instagram, deoarece acesta a spus că s-au șters.

Însă în documentul citat nu se precizează dacă organele de urmărire i-au solicitat și tânărului conversațiile de pe Instagram.

De asemenea, tânărul ascuns în portbagaj a recunoscut prezența sa în mașină și a spus că nu a auzit ca Ana să ”fi fost constrânsă ori să fi fost obligată să facă ceva împotriva voinței sale și nici nu s-a plâns către el după ce l-a văzut ieșind din portbagaj”, se mai arată în orodonanța de clasare.

Mai pe scurt, procurorul de caz a notat că ”atât cu ocazia întocmirii actului de sesizare, cât și cu ocazia audierii acesteia, constat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, constrângerea nefiind susținută de nici un mijloc de probă, cu excepția persoanei vătămate”, a notat magistratul.

Ce a stat la baza clasării dosarului de act sexual cu un minor: simplul fapt că fata a spus că are o vârstă mai mare decât cea reală

Clasarea dosarului are la bază următorul considerent notat de procurorul Rareș Titilincu, pe care îl cităm:

”în ceea ce privește infracțiunea de act sexual cu un minor, costat că între (…) și (…) a existat un raport sexual cu toate că inculpatul era major și persoană vătămată avea în realitate vârsta de 15 ani, 11 luni și 22 de zile, însă aceasta din urmă a prezentat în mod neadevărat suspectului că are vârsta de 16 ani, situație în care fapta nu mai este incriminată de legea penală”.

Mai pe scurt, pentru că minora a mințit în legătură cu vârsta pe care o are, autoritățile consideră că infracțiunea nu există.

”Având în vedere că suspectul avea reprezentarea că persoana vătămată a împlinit vârsta de 16 ani (reprezentare care i-a fost creată de însăși persoana vătămată), ceea ce constituie o eroare de fapt care înlătură tipicitatea subiectivă a faptei”, a mai notat procurorul.

Pentru toate motivele de mai sus procurorul de caz, prim-procurorul delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș a dispus clasarea cauzei, în data de 22.11.2022.

Pentru Ana, au fost doi ani grei. A avut nevoie de terapie după calvarul prin care a trecut. Când am întrebat-o cum s-a descurcat din punct de vedere psihologic după viol și dacă a avut probleme, fețele lor, tată și fiică, s-au întunecat.

Simpla întrebare i-a pus un nod în gât și i-a întipărit pe față o expresie de groază.

Magistrații Judecătoriei Sebeș au admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba

După publicarea articolului procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-au autosesizat și au cerut redeschiderea dosarului.

La nici o lună cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sebeș.

După trei ședințe de judecată, judecătorii au admis cererea procurorilor și au dispus redeschiderea urmăririi penale.

”admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba privind confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul nr. 22/P/2021 şi în consecinţă: Constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 122/II/2/2022 din data de 03.01.2023 emisă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în ceea ce priveşte redeschiderea urmăririi penale în cauza sub aspectul săvârşirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 Cod penal.

Confirmă redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 22/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș dispusă prin ordonanţa sus menţionată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16.03.2023”, se arată în sentința pe scurt a Judecătoriei Sebeș.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Andra

    vineri, 17.03.2023 at 12:56

    Violul e viol, indiferent de vârsta pe care o are victima.

    Păcat că la noi tot victima are de suferit și de pe urma autorităților.

    Acest lucru încurajează in continuare violatorii.

  2. Unu

    vineri, 17.03.2023 at 17:55

    Organe de cercetare ca vai de capul lor…. timpul trece leafa merge (chiar foarte bine). Ce contează că trebuie făcută dreptate…Din cauza că acest mod de lucru( mai o mită mai un lucru amânat, că poate nu mai trebuie facut) e regula la noi, suntem unde suntem. Dacă eram într-o țară în care justiția își făcea datoria, individul era „ascuns” de ceva timp , fără a mai fi un pericol.
    Oricum astfel de deviați mintal nu ar tebui să se plimbe în libertate, oricând ar putea face altă victimă.
    PS. Rușine celor care au anchetat cazul.Daca era fata lor? Întreb și eu….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement