Connect with us
Publicitate

Actualitate

Dosar penal pentru doi bărbați din Harghita: Au încercat să mituiască un polițist din Blaj, pentru a scăpa de amendă și reținerea permisului de conducere

Publicat

Un polițist din cadrul Poliției municipiulul Blaj,  a oprit vineri, în trafic, un autoturism care nu a acordat prioritate. Pentru a nu fi sancționat contravențional și a nu i se reține permisul de conducere, șoferul mașinii a încercat să mituiască agentul de poliție cu suma de 500 de lei. Acesta a refuzat să ia banii, iar pentru fapta sa, bărbatului de 21 de ani aflat la volanul mașinii, dar și însoțitorului acestuia, li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. De asemenea, procurorul de caz a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar.

Ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție (D.G.A.), Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au prins în flagrant vineri, o persoană care a încercat să mituiască un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba cu suma de 500 de lei.

În fapt, vineri, ora 17.57, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj – Compartimentul Rutier, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza municipiului Blaj, la intersecţia prevăzută cu sens giratoriu dintre străzile Eroilor şi b-dul Republicii, s-a sesizat despre faptul că şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate.

Agentul de poliţie a oprit autoturismul condus de G.I., de 21 de ani, din comuna Sâncrăieni, judeţul Harghita şi care era însoţit de B.G., de 40 de ani, din aceeaşi comună.

În momentul în care cei doi ocupanţi ai autoturismului a fost informaţi despre faptul că G.I. va fi sancţionat, i-au oferit polițistului suma de 500 de lei, pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu şi a nu lua împotriva conducătorului auto măsura sancţionării contravenționale şi reţinerii permisului de conducere, în vederea suspendării.

Agentul de poliţie s-a desistat de propunerea făcută de cei doi bărbaţi şi a informat de îndată structurile specializate care au organizat şi realizat prinderea în flagrant.

Împotriva celor doi bărbaţi a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru săvârşirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin 1 Cod Penal iar procurorul de caz a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate