Șase bărbați cu vârsta cuprinsă între 27 și 45 de ani din Ocna Mureș și Aiud s-au ales cu dosar penal după ce au furat, de la o societate comercială din Jidvei, la care erau angajaţi, 247 de litri de must.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 22 septembrie 2018, în jurul orei 21.30, poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acţionau împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba – Secţia de Jandarmi Blaj, pe raza comune Jidvei, au depistat, în flagrant delict, 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 45 de ani, din Ocna Mureş şi Aiud, în timp ce transportau 247 de litri de must sustras de la o societate comercială din comuna Jidvei.

Publicitate

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cei 6 bărbaţi sunt angajaţi ai societății comerciale păgubite.

Mustul a fost restituit reprezentanţilor societăţii, iar faţă de cei 6 a fost întocmit dosar penal pentru furt.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.