Actualitate
Dosar penal pentru un bărbat din Șibot. S-a branșat ilegal la rețeaua de electricitate
Polițiștii din Vințu de Jos îl cercetează pe un bărbat care s-a branșat ilegal la rețeaua de electricitate. Reprezentanții companiei de electricitate au intervenit și au întrerupt alimentarea locuinței cu curent.
Potrivit IPJ Alba, la data de 7 iunie 2019, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit, pe raza localității Sarasău unde a fost semnalat un posibil furt de energie electrică.
Polițiștii deplasați la fața locului, împreună cu reprezentanții companiei de electricitate, au constatat că un bărbat de 63 de ani, din comuna Șibot și-ar fi branșat, în mod ilegal, locuința situată în afara localității Sarasău, la rețeaua de energie electrică.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, fapta prevăzută și pedepsită de art. 92 alin 2 din Legea nr.123/2012 privind energia electrică și gazele naturale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News