Blaj
Dosar penal și ordin de protecție provizoriu pentru amenințări telefonice, la Blaj

Un bărbat s-a ales cu dosar penal, după ce și-a amenințat soția la telefon, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
La data de 08 mai 2023, polițiștii din Blaj au fost sesizați de o femeie de 43 de ani, din Municipiul Blaj, cu privire la faptul că a fost amenințată de soțul său.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, și-ar fi amenințat, telefonic, soția, cu acte de violență.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News