Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Dosare penale pentru bărbaţi prinşi la volan, în Alba, sub influenţa alcoolului sau fără permis

Publicat

etilotest

Mai multe persoane sunt cercetate de Poliţia Alba după ce au fost surprinse la volanul unor autovehicule, fără permis sau sub influenţa alcoolului. Au fost oprite în trafic la Blaj, Gârbova, Cricău, Aiud, respectiv Şard.

Vineri, 14 decembrie, în jurul orei 22.00, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce desfășurau activități de control pe strada Eroilor din Blaj, au oprit un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Șeica Mică, judeţul Sibiu. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tot vineri, în jurul orei 13.35, poliţiştii Postului de Poliţie Gîrbova, în timp ce acţionau pe DC 50, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Sebeş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Sâmbătă, 15 decembrie, în jurul orei 19.50, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acţionau pe raza localităţii Cricău, l-au depistat pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Cricău, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot sâmbătă, în jurul orei 16.50, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, l-au depistat pe un bărbat de 43 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

Duminică, 16 decembrie 2018, în jurul orei 7.15, pe strada Bethlen Gabor din Aiud, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acționau împreună cu poliţiştii de ordine publică, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Aiud. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,53 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Luni, 17 decembrie, în jurul orei 1.30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acţionau împreună cu poliţiştii din Alba Iulia pe raza localităţii Şard, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Meteş. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, lucru pe care conducătorul auto l-a refuzat, refuzând deasemenea să fie condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge şi stabilirea alcoolemiei.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax