Actualitate
Dosare penale pentru comerţ ilegal de produse pirotehnice, în Alba. Controale ale poliţiştilor la magazine şi în pieţe

O firmă din Alba Iulia avea expuse şi oferea spre vânzare 12 produse pirotehnice, deşi societatea nu este autorizată pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice.
De asemenea, în piaţa agroalimentară din Cartierul Cetate, a fost identificat Gheorghe-Adrian I. de 35 de ani din municipiul Alba Iulia, care aveau asupra sa şi ofereau spre vânzare 180 articole pirotehnice deşi acesta nu era autorizat în acest sens de către ITM Alba şi organele de poliţie conform Legii 126/1995.
Au mai fost identificaţi un minor din Zlatna care avea asupra sa 19 produse pirotehnice şi un tânăr de 18 ani din oraşul Abrud care avea asupra sa 47 de produse pirotehnice.
Şi în perioada următoare poliţiştii vor continua acţiunile pentru identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale şi deţin, comercializează sau folosesc produse pirotehnice fără a fi autorizaţi în acest scop.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News