alcool Doi şoferi din Poiana Vadului şi Câmpeni s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, la ambii conducători auto rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

Sâmbătă seara, ora 22.05, poliţiştii Postului de Poliţie Vadu Moţilor l-au depistat pe L.M., de 33 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Câmpeni unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

Faţă de L.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Duminică seara, la ora 22.03 poliţiştii Postului de politie Vadu Moţilor, aflaţi în executarea serviciului de menţinere a climatului de ordine şi siguranţă publică şi supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 75 de M.C.L. de 32 de ani din Câmpeni.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au procedat şi la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care M.C.L. a fost condus la Spitalul Orășenesc Câmpeni pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal în care faţă de M.C.L. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea sub influenţa alcoolului.