Connect with us
Publicitate

Eveniment

Dosarul „Continental” a fost scos de pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. Cauza se va judeca în continuare la Târgu Mureş

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, marţi, scoaterea dosarului penal „Continental” de pe rolul instanţei şi înaintarea acestuia spre judecare Curţii de Apel Târgu Mureş. În acest dosar au fost trimişi în judecată, de procurorii DNA, omul de afaceri Dorel Tamaş şi decanul Baroului de avocaţi, Doina Scutea, iar la solicitarea inculpatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat strămutarea cauzei de la Alba Iulia.

Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-a aflat astăzi, 31.01.2012, dosarul cunoscut opiniei publice ca Dosarul Continental. Prin rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au fost trimişi în judecată în acest dosar Tamaş Dorel Cristian – administrator al SC Ardeleana SA, Scutea Doinea – Decan al Baroului Alba alături de alte 4 persoane.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instanţei şi înaintarea către Curtea de Apel Târgu Mureş – instanţă în favoarea căreia a dispus strămutarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis în 27.01.2012 cererea de strămutare formulată de Doina Scutea”, se arată în comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia.

Reamintim că, în Dosarul „Continental”, Doina Scutea este acuzată de complicitate la înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, delapidare, spălare de bani în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în favoarea omului de afaceri Dorel Tamaş.

În dosar mai sunt judecate şi Anca Gherman (notar public), Cătălina Crinela Pop (administrator SC „Monoprod” SRL), Delia Angela Soare şi Radu Soare (brokeri de asigurări).

Potrivit procurorilor, „inculpatul Dorel Cristian Tamaş, în calitate de administrator al SC <Ardeleana> SA şi o societate comercială din Cluj Napoca au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la vânzarea Hotelului <Continental> din acelaşi oraş. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la suma de 10 milioane de euro, din care a fost achitată suma de 2 milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând a fi plătită la finalizarea vânzării. Cu această ocazie, Dorel Cristian Tamaş le-a ascuns viitorilor proprietari împrejurarea că, în cursul anilor 2001 şi 2003, faţă de imobilul ce făcea obiectul antecontractului au fost demarate procedurile de retrocedare în baza Legii 10/2001 de către Colegiul Reformat Debrecen şi separat de către Eparhia Reformată din Ardeal. De asemenea, inculpatul Dorel Cristian Tamaş le-a ascuns viitorilor cumpărători inclusiv faptul că proprietarul imobilului, SC <Ardeleana> SA, îşi asumase obligaţia de a închiria locuri de parcare de la Primăria municipiului Cluj Napoca, obligaţie care ar fi revenit cumpărătorilor după perfectarea vânzării.

În acest context, inculpata Doina Scutea a participat la negocierea contractului alături de Dorel Cristian Tamaş şi, susţinând în mod nereal că reprezintă interesele SC <Ardeleana> SA în calitate de avocat, le-a creat reprezentanţilor firmei ce intenţiona să cumpere hotelul convingerea că imobilul nu are probleme juridice şi că aspectele consemnate în Cartea Funciară corespund situaţiei reale.
După încasarea avansului de 2 milioane de euro, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestei sume, inculpatul Dorel Cristian Tamaş şi-a însuşit suma totală de 702.750 lei sub pretextul că plăteşte salariile a doi angajaţi şi a achitat un credit în sumă de 1.488.406 euro.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate