Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Dosarul crimei din Blocul M3: Instanța a amânat din nou soluționarea cazului de omor. Martorii citați nu s-au prezentat la proces

Publicat

mihai pandelea, criminalInstanța a decis, la termenul din 10 octombrie, o nouă amânare în dosarului de omor în care este inculpat albaiulianul Mihai Pandelea. Decizia a fost luată din cauza neprezentării a doi martori citați în proces.

„Amânat cauza față de lipsa martorilor Vasile Cătălin și Horhotă Daniela Maria, la data de 24.10.2016”, scrie în soluția pe scurt a instanţei, la termenul din 10 octombrie.

Este a șasea amânare în procesul de omor din cauza lipsei de martori sau a moștenitorului Alinei Tănăsie.

Reamintim că în celălalt dosar, privind acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni financiare frauduloase, Mihai Pandelea a fost condamnat de Tribunalul Alba, în 26 septembrie, la un an și patru luni de închisoare. Potrivit procurorilor, Pandelea a furat o sumă de bani de pe cardul victimei, Alina Tănăsie (23 de ani).

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel. Pandelea se află în arest la Penitenciarul Aiud.

„În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Pandelea Mihai Răzvan (…), deţinut în Penitenciarul Aiud, la:

– pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) – (3) C.pen.

– pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C.pen.

În baza art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

Admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Tănăsie Constantin, jud. Arad şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 90 lei, reprezentând prejudiciu material. În baza art. 274 C.p.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 278,78 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2016”, se arată în solutia pe scurt a instanţei din Alba Iulia.

VEZI: Mihai Pandelea, inculpat în dosarul CRIMEI din Blocul M3, CONDAMNAT la un an şi 9 luni închisoare, pentru acces ilegal la sistem informatic

Mihai Pandelea este judecat în calitate de inculpat, în cazul oribilei crime din 2 februarie, comisă într-un apartament din Blocul M3, de pe Bulevardul 1 Decembrie din Alba Iulia. Victima sa, Alina Bianca Tănăsie, a fost găsită fără suflare, în apartament, în dimineaţa de 3 februarie. Corpul neînsufleţit a fost găsit pe covor, în dormitor. Tânăra a fost angajata unui videochat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax