Connect with us
Advertisement

Actualitate

DOSARUL ELECTRONIC de SĂNĂTATE: Cum se accesează și ce va conține acesta. Noi reguli se aplică de ASTĂZI

Publicat

dosar electronic sanatateÎncepând de sâmbătă, 12 noiembrie, utilizarea dosarul electronic de sănătate (DES) al pacientului devine obligatorie. Dosarul va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.

Iniţializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult. Orice pacient asigurat în sistemul sanitar autohton își va putea accesa propriul dosar electronic de sănătate cu ajutorul portalului DES, disponibil la adresa www.des-cnas.ro.

Regulile detaliate de acces la DES și datele medicale concrete ce sunt incluse în acesta sunt prevăzute în Ordinul comun nr. 1123/849/2016 pentru aprobarea datelor, informațiilor și procedurilor operaționale necesare utilizării și funcționării dosarului electronic de sănătate (DES) al pacientului, apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 13 octombrie 2016. Actul a fost emis de Ministerul Sănătății (MS) și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și va intra în vigoare în 12 noiembrie.

Orice pacient asigurat în sistemul sanitar autohton își poate accesa propriul dosar electronic de sănătate cu ajutorul portalului DES, ce poate fi găsit la adresa www.des-cnas.ro. „Accesul direct al pacientului la propriul dosar electronic de sănătate sau al persoanei pe care o reprezintă legal se realizează numai prin intermediul portalului DES și numai după autentificare”, prevede Ordinul comun nr. 1123/849/2016.

Autentificarea în portalul DES va fi posibilă numai după ce un medic va genera o matrice de securitate și după ce pacientul va stabili o parolă de acces. După rezolvarea acestui pas, autentificarea pacientului în portal se va face:

– fie prin folosirea cardului național de sănătate și a codului PIN asociat, dar și cu ajutorul parolei de acces;

– fie prin folosirea codului de asigurat de pe cardul de sănătate (CID) sau a codului numeric personal (CNP), a matricei de securitate și a parolei de acces.

Odată ce un pacient intră efectiv în dosarul său electronic, acesta va căpăta acces la informațiile medicale proprii. Totodată, pacientul va putea să adauge informații medicale în modulul „Antecedente declarate de pacient”, dar și să acorde sau să retragă dreptul de acces al medicilor la DES.

Referitor la matricea de securitate, prevederile aplicabile din 12 noiembrie stabilesc că aceasta „se prezintă sub forma unui tabel compus din 8 linii și 8 coloane, fiecare poziție din tabel conținând un cod generat în mod aleatoriu de către sistemul DES. Matricea are o serie unică, generată automat de sistemul DES”. Pentru a căpăta matricea, pacienții vor trebui să solicite medicilor eliberarea acesteia, în baza actului de identitate.

„Matricea de securitate se eliberează pacientului în format imprimat de hârtie A4 și se înmânează acestuia imediat după imprimare. Jumătatea superioară a foii se semnează de către pacient și se reține de către medic, iar jumătatea inferioară care conține tabelul, împreună cu instrucțiunile de utilizare a matricei de securitate, se înmânează pacientului”, scrie în ordinul comun. După primirea matricei, pacienții vor avea la dispoziție trei zile calendaristice pentru a-și stabili, cu ajutorul portalului DES, parola de acces, apoi vor putea genera alte matrice direct prin portal.

Potrivit Ordinului comun nr. 1123/849/2016,informațiile pacienților din dosarul electronic vor fi organizate  în cinci mari module.

Modulul „Sumar de urgență” va cuprinde alergiile și intoleranțele diagnosticate, protezele și alte dispozitive medicale interne, transplanturile, procedurile medicale relevante pentru urgență, existența fistulei arterio-venoase, bolile cronice, bolile hematologice relevante pentru urgență, bolile transmisibile relevante pentru urgență, tratamentele curente și internările recente.

În modulul „Istoric medical”, pacienții vor găsi alergiile și intoleranțele diagnosticate, bolile cronice diagnosticate, istoricul de boli/diagnostice (altele decât alergiile și bolile cronice), intervențiile și procedurile efectuate, serviciile medicale, imunizările și tratamentele medicamentoase acordate în cadrul unor studii clinice.

În modulul „Antecedente declarate de pacient”, în care fiecare persoană va putea să introducă informații, vor exista antecedentele medicale heredo-colaterale, antecedentele fiziologice, patologice, informațiile despre mediul și modul de viață, precum și informațiile despre consumul de alcool, tutun, cafeină sau droguri.

Un alt modul va fi „Date personale”, în care vor fi cuprinse prenumele, numele, data nașterii, CID-ul, sexul, vârsta și grupul sanguin. În fine, modulul „Documente medicale” va cuprinde date și informații din:

– fișele de observație clinică generală pentru spitalizarea continuă;

– fișele de observație clinică generală pentru spitalizarea de zi;

– fișele de consultație ale medicilor specialiști;

– fișele de consultație ale medicilor de familie;

– trimiterile pentru investigații clinice;

– trimiterile pentru investigații paraclinice;

– recomandările pentru îngrijirea la domiciliu;

– recomandările pentru dispozitive medicale;

– prescripțiile medicale prescrise de medici;

– prescripțiile medicale eliberate de farmacii.

Pacienții care au nelămuriri cu privire la accesarea propriului dosar de sănătate pot accesa secțiunea de întrebări și răspunsuri a portalului DES sau forumul DES.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement