Connect with us
Advertisement

Actualitate

Dosarul medicului Molnar Geza din Aiud, acuzat de trafic de minori. Una dintre inculpate va fi judecată separat

Publicat

Pentru una dintre inculpatele în dosarul de trafic de minori în care este judecat şi fostul consilier local de la Aiud, medical Molnar Geza, Tribunalul Alba a decis disjungerea cauzei. Astfel, Daniela Cernea va fi judecată separat, cel mai probabil după ce şi-a recunoscut faptele. Următorul termen în acest dosar este luni, 21 iulie, iar cauza iniţială, în 28 iulie.

Începerea judecăţii de fond în dosarul de trafic de minori a început în 16 mai la Tribunalul Alba, cauză în care Molnar Geza este acuzat de proxenetism.

Molnar Geza fost arestat preventiv acum două luni, în urma unei acţiuni DIICOT, fiind acuzat că a racolat trei fete, una dintre ele o adolescentă în vârstă de 15 ani, pe care, prin înşelăciune, le-a convins să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi. La termenul din 8 aprilie, Tribunalul Alba a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, însă Curtea de Apel Alba Iulia a ales varianta arestului la domiciliu.

Din cercetările procurorilor a reieşit faptul că Molnar Geza – fost consilier local PDL, medic de profesie – racola tinerele cu promisiunea că le va ajuta în diferite cazuri, să aibă anumite beneficii şi materiale şi de promovare, din punct de vedere personal. Inculpatul nu avea avantaje materiale directe din aceste “intermedieri”, ci obţinea influenţă pe lângă clienţii fetelor.

Întâlnirile între victime şi clienţi se desfăşurau pe raza judeţului Alba, respectiv la diferite pensiuni din municipiul Aiud, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş sau, potrivit procurorului-şef DIICOT Alba, „în spaţiile din împrejurul localităţii, în maşini”.

În acest caz persoanele care întreţineau relaţii sexuale cu cele trei victime nu erau numai din judeţul Alba, fiind indentificaţi clienţi din toată ţara.

În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Alba mai apar ca inculpate Loredana Florina Bârluţ şi Daniela Cernea. Una dintre ele este concubina medicului, iar cealaltă mama tinerei exploatate sexual. Loredana Florina Bârluţ este şi parte civilă, prin Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane.

Citeşte şi Consilier local PDL din Aiud, reţinut de DIICOT pentru trafic de minori. Este acuzat că a intermediat întâlniri între prostituate şi clienţi

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement