Eveniment
Dosarul pensionărilor ilegale de la Casa Județeană de Pensii Alba: Cei nouă inculpaţi arestați preventiv rămân încă 30 de zile după gratii
Cele nouă persoane cercetate în stare de arest preventiv în Dosarul pensiilor ilegale din Alba vor rămâne încă 30 de zile după gratii. Tribunalul Alba a admis propunerea procurorilor DIICOT de prelungire a mandatelor. Inculpaţii au formulat recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.
UPDATE: Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de inculpaţi şi a menţinut hotărârea Tribunalului Alba Iulia. Aceştia vor rămâne în arest preventiv încă 30 de zile.
Reamintim că inculpaţii sunt acuzaţi că fac parte dintr-o grupare infracţională nestructurată care a acţionat începând din 2006, în principal pe raza judeţului Alba, dar şi pe raza judeţelor Cluj, Bihor, Arad, Maramureş şi a municipiului Bucureşti, în scopul săvârşirii unor infracţiunii de înşelăciune, pentru a obţine venituri ilicite, pentru ei şi pentru alte persoane, din pensionarea frauduloasă a unor persoane şi procurarea unor documente de studii false. Printre inculpaţi se află şi un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba.
Cei nouă inculpaţi, printre care şi Viorica Călin, funcţionara CJP Alba, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iniţial, în luna septembrie, iar acum procurorii DIICOT a solicitat prelungirea mandatelor.
Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor se ridică la suma de 10 miliarde lei vechi. Prin recursul formulat, inculpaţii speră să obţină cercetarea în stare de libertate. Din grupul cercetat fac parte: Constantin Toma (arestat în lipsă, din Turda), Marian Cosmin Toma (Bucureşti), Vasile Dacian Pop (Turda), Vasile Toma (Bucureşti), Sabin Coasian (comuna Coaş, judeţul Maramureş), Ionel Toma (comuna Ţibucani, judeţul Neamţ), Alexandrina Marcela Pop (Turda), Gabriela Coman (Bucureşti) şi Viorica Călin (Alba Iulia), angajată a Casei Judeţene de Pensii Alba.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
juji
miercuri, 19.10.2011 at 18:02
de aceea nu- s bani de pensii