Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul „Referendumul”: Liviu Dragnea, CONDAMNAT la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă


Publicat

dragneaLiviu Dragnea, liderul PSD, a fost condamnat vineri, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”. Instanța a dispus în cazul lui Dragnea un termen de încercare de trei ani.

Ceilalți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare.

Decizia nu este definitivă.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale”, arată DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/ primarii/ activiștii de partid, mai preciza DNA.

Sistemul informatic avea două componente IT: o componentă ce permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real și între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat ”1855” ori prin recepționarea de mesaje de la acest număr și o aplicație internet ce dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (așa-numiții ”coordonatori județeni” sau ”coordonatori”) să obțină în timp real informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în toate secțiile, precum și să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro.

DNA mai preciza că accesul la sistemul IT era permis coordonatorilor doar pe bază de nume de utilizator și parolă primite anterior prin canalul de comunicații SMS grupat în jurul numărului telefonic 1855, iar pentru membrii secțiilor de votare și alte persoane prin obținerea autorizării din partea utilizatorilor.

Acest sistem informatic asigura comunicarea în fiecare oră a prezenței la vot a cetățenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secțiile de vot cu o prezență slabă la urne, comunicarea de mesaje, conținând ordine sau recomandări coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creșterea artificială a numărului de votanți în secțiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege, precum și obținerea de informații precise, în timpul procesului de votare (și nu după orele 23,00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secțiile de pe tot cuprinsul țării, respectiv câte voturi ”Da” și câte ”Nu” au fost exprimate.

„De altminteri, cerința a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4.400 de comunicări de acest tip, recepționate în timpul desfășurării votului”, susține DNA.

De asemenea, conform DNA, Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiați ai săi (membri de partid din județul Teleorman, unde îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean) să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

Potrivit DNA, demersul lui Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

sursa: agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

BLAJ

Maraton de vaccinare fără programare, la Blaj. Se pot imuniza și tinerii trecuți de 16 ani

Publicat

Maratonul de vaccinare a populației, cu serul Pfizer, împotriva SARS-COV-2, va avea loc la Blaj, duminică, 16 mai 2021, între orele 08:00-20:00.

Vaccinarea va avea loc pe platoul din fața Centrului Cultural „Iacob Mureșianu”, din Bulevardul Republicii, numărul 36, anunță autoritățile locale.

Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare, doar cu buletinul de identitate, iar în cazul în care au efectuat prima doză, și cu adeverința de vaccinare cu serul Pfizer.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.

Pentru persoanele vârstnice și fără posibilitate de deplasare la vaccinare, domiciliate în Blaj, Tiur, Mănărade, Spătac și Petrisat, Primăria Municipiului Blaj va asigura transportul la maratonul de vaccinare de duminică.

Acestea se pot înscrie la Serviciul de Asistență Comunitară Blaj, la numărul de telefon 0756-089.215.

Maratonul de vaccinare de la Blaj este organizat de Primăria Municipiului Blaj și Direcția de Sănătate Publică Alba.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

ISU Alba: Locuri speciale de pregătire în învățământul superior și în cel post-liceal. Cum poți să ajungi pompier

Publicat

Instituţiile de învăţământ din structura Ministerului Apărării Naţionale oferă locuri speciale de pregătire pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, atât în învățământul superior, cât și în învățământul postliceal.

Detalii legete de condițiile de participare pot fi obținute aici.

Lista completă cu informațiile necesare, locurile alocate și distribuirea acestora le puteți vedea accesând siteul ISU Alba.

Cererile de înscriere se pot depune la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea ” al judeţului Alba, situat în municipiul Alba Iulia, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 10, judeţul Alba, în fiecare zi lucrătoare, între orele 09-15, până la data de 24.05.2021.

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

Evaluarea Națională la clasa a VI-a 2021. SUBIECTELE de la testarea de Limbă și comunicare din acest an, publicate de minister

Publicat

sala clasa pregatire examen

Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri prima probă de Evaluare Națională, cea de Limbă și comunicare. Joi va fi testarea la Matematică și Științe ale Naturii.

Subiectele sunt concepute după modelele testelor PISA. Fiecare probă durează o oră.

Ministerul Educației a publicat miercuri, la ora 15.00, subiectele/testele pe care le-au primit elevii la prima probă, cea de Limbă și comunicare.

Evaluare Națională clasa a VI-a 2021 – Subiecte Limbă și comunicare:

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_1_engleza

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_2_engleza

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_1_franceza

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_2_franceza

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_1_germana

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_2_germana

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_1_italiana

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_2_italiana

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_1_spaniola

EN_VI_2021_Limba_si_comunicare_testul_2_spaniola

Joi va fi proba de Matematică și Științe ale Naturii.

Modele de subiecte:

Model subiect/Test 1 Matematică şi Ştiinţe ale naturii_EN VI 2021

Model subiect/Test 2 Matematică şi Ştiinţe ale naturii_EN VI 2021

Pentru elevii de clasa a IV-a, probele de Evaluare Națională vor fi în perioada 18-20 mai, iar pentru cei din clasele a II-a, în 25-28 mai.

Testarea de 60 de minute vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI). Are rolul de a le da copiilor și părinților o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale pentru care s-ar putea pregăti, dar verifică și nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie, potrivit edupedu.ro.

Toate probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi.

Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Beniamin Todosiu USR PLUS: Soluția pentru a depăși pandemia este vaccinarea. Apel către parlamentari să se implice în campanie

Publicat

” De la tribuna Parlamentului, deputatul USR PLUS, Beniamin Todosiu, a apelat la o implicare a tuturor decidenților politici în campania de vaccinare și a nevoii ca aceștia să informeze corect cetățenii. Acesta a menționat că în județul Alba, împreună cu colegii săi, au inițiat o campanie de informare și conștientizare privind importanța vaccinării. ,,Mergem în orașele și comunele județului și încercăm să vorbim cu cât mai mulți oameni, explicându-le importanța vaccinării, oferindu-le informații din surse oficiale și încercând să combatem miturile care s-au creat în jurul vaccinurilor.”, a declarat deputatul.

Declarația politică integrală o puteți regăsi în cele ce urmează:

„Stimate domnule/doamnă președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vizează un subiect extrem de important: Campania națională de vaccinarea împotriva COVID – 19

De peste un an de zile, ne luptăm cu pandemia, iar în tot acest timp am suferit noi și apropiații noștri. Peste 28.000 de oameni au murit în România din cauza acestui virus. Școlile, restaurantele, teatrele, cinematografele, stadioanele sunt închise sau parțial închise. Pandemia ne-a schimbat viața și normalitatea socială pe care o știam.

Cum depășim pandemia pentru a reveni la normalitate?

Această întrebare ne frământă pe toți și ar trebui să fie tema principală de reflecție, atât pentru Guvernul României, cât și pentru toți decidenții politici.

Soluția, dragi colegi, este vaccinarea și ar trebui să sporim eforturile pentru a oferi românilor posibilitatea să se vaccineze. În aceste momente este nevoie să comunicăm corect, să le explicăm oamenilor importanța vaccinării și să îi încurajăm să se vaccineze. Inclusiv clasa politică trebuie să promoveze un mesaj de solidaritate și unitate pentru a le arăta românilor că numai împreună putem trece cât mai repede peste această criză.

România se apropie în aceste zile de aproape 4 milioane de persoane vaccinate, dintre care aproximativ 2,5 milioane cu ambele doze. Nu este puțin, însă mai este mult până la o pondere din totalul populației, care să facă diferența și să oprească răspândirea virusului SARS-COV-2.

În județul Alba, alături de colegii mei, am lansat o campanie de informare și conștientizare privind importanța vaccinării. Nu facem politică, nu vorbim despre politică, ci doar promovăm vaccinarea ca soluție pentru a învinge pandemia. Mergem în orașele și comunele județului și încercăm să vorbim cu cât mai mulți oameni, explicându-le importanța vaccinării, oferindu-le informații din surse oficiale și încercând să combatem miturile care s-au creat în jurul vaccinurilor. Și acesta este rolul unui ales: să fie între omeni și să îi ajute să înțeleagă soluțiile pentru ieșirea dintr-o situație de criză.

Și suntem într-o situație de criză profundă, care pune presiune pe sistemul de sănătate, a afectat economia, iar sectorul HORECA este aproape de colaps. Cred că vedeți și dumneavoastră numeroase afaceri, mai mari sau mai mici, cum au fost afectate de pandemie, vedeți datele statistice care arată o creștere a șomajului în anumite sectoare. Toate aceste probleme nu le vom depăși, dacă nu vom ajunge la normalitate, iar normalitatea poate fi recâștigată doar dacă învingem pandemia”.

Voi încheia, dragi colegi, cu un apel către fiecare dintre dumneavoastră. Vă rog să fim solidari și responsabili, să comunicăm corect și să încurajăm vaccinarea, astfel încât să putem învinge pandemia. Vă rog să mergeți în comunitățile pe care le reprezentați și să vorbiți cu oamenii, să le oferiți informații, dar mai ales, să le creșteți încrederea de care au nevoie în aceste vremuri.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”, a declarat într-un comunicat de presă, Beniamin Todosiu, deputat USR PLUS de Alba.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate