Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Două eleve din Alba, cercetate penal după ce au folosit adeverințe false pentru motivarea absențelor. De unde aveau diagnosticele

Publicat

Două eleve din Alba au fost cercetate pentru fals și uz de fals. Este vorba despre o faptă relativ minoră care a fost cercetată de magistrați. 

Fiind o faptă minoră, procurorii au cerut ca ancheta să fie închisă. În data de 18 aprilie 2024, judecătorii din Câmpeni au dat o decizie. 

Din câte se pare, cele două fete ar fi folosit adeverințe false pentru a-și motiva absențele.

În motivarea instanței din 18 aprilie 2024, magistrații nu au oferit foarte multe detalii. Însă, din câte se pare una dintre eleve a folosit de 6 ori adeverințe false, iar alta de 3 ori. Cele două fete sunt eleve la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

În data de 11 mai 2023 a fost deschisă urmărirea penală, pe numele celor două eleve, iar timp de câteva luni procurorii au anchetat cazul.

Un an mai târziu, procurorii au considerat că fapta este una minoră și că fetele au fost sincere și au recunoscut faptele.

Ce le-au spus anchetatorilor

În fața anchetatorilor cele două eleve au spus cum au completat adeverințele medicale.

”Cele două inculpate și-au recunoscut fapta, au arătat că regretă comiterea acesteia, declarând că fiecare dintre ele și-a completat personal adeverințele medicale folosite la motivarea absențelor, iar diagnosticele și tratamentele prescrise le-au luat de pe internet”, au notat magistrații.

Iertate de magistrați

După un an de la începerea anchetei, cele două fete au fost iertate de magistrați. Mai exact, aceștia au decis să închidă dosarul. Procurorii au cerut o soluție de confirmare a renunțării la urmărirea penală, iar judecătorii au admis-o.

Drept urmare ancheta a fot închisă.

Însă fetele au fost obligate la plata a câte 200 de lei cu titlul cheltuieli de judecată.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement