Actualitate
Două medalii de aur pentru Stațunea de Cercetări Viticole Blaj, la Concursul Internațional de Vinuri București 2013

În Concurs au fost înscrise 541 probe, din 18 ţări producătoare de vin, vinurile din afara României reprezentând 40% din total probe.
Participarea Stațiunii de Cercetări Viticole Blaj (SCDVV) la IWCB din acest an a fost încununată de succes. Cele două medalii de aur obținute cu Muscat 2012 și Selena 2012 încununează activitatea de cercetare care se desfășoară de peste 67 de ani în singura unitate de cercetare viticolă din Transilvania. O premieră de remarcat este aprecierea vinului obținut din soiul Selena, brevetat și omologat de cercetătorii amelioratori de la Stațiunea Viticolă Blaj.

Organizația Internațională a Viei și Vinului OIV, care grupează 45 de țări producătoare și consumatoare de vin din lume, a respectat riguros şi a asigurat competenţele și obiectivismul în apreciere.
Echipa care a preluat organizarea concursului are convingerea că această competiție va ajunge una dintre cele mai importante din lume. În acest fel, Concursul Internațional de Vinuri București IWCB poate fi principalul instrument de calibrare și comunicare pentru piața vinului din această parte a globului, cu influențe benefice majore pentru toți producătorii de pe oricare continent.
Rezultatele IWCB vor fi argumente la achiziție pentru numeroşi cumpărători din România, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia, Turcia, țări care se află încă la distanță de potențialul maxim de consum.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News