Sportivele CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate excelente la Campionatul Mondial de Powerlifting, desfășurat în Africa de Sud, la categoriile Juniori (U18) și Tineret (U23). Roxana Deac și Bianca Todorescu au devenit campioane mondiale, iar Alexandra Cazacu a urcat de două ori pe podium, obținând două medalii de bronz. Sportivele sunt pregătite de Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting.

Publicitate

Roxana Deac a cucerit medalia de aur la Juniori (U18), categoria 76 kg, la proba de împins din culcat, după ce a ridicat 97,5 kg. Sportiva CS Unirea Alba Iulia a obținut, de asemenea, alte trei medalii de argint, încheind Campionatul Mondial cu un bilanț de patru medalii.

Bianca Todorescu a devenit campioană mondială la Tineret (U23), categoria 52 kg, după ce a ridicat 110 kg la proba de împins din culcat, performanță care i-a adus medalia de aur.

Publicitate

Alexandra Cazacu a obținut două medalii de bronz la Tineret (U23), categoria 63 kg: la proba de împins din culcat, cu 92,5 kg, și la proba de îndreptări, unde a reușit să ridice 170 kg.

Publicitate

„Suntem mândri de aceste rezultate și de sportivele noastre, care au demonstrat din nou că pot concura la cel mai înalt nivel. Două titluri de campioană mondială și celelalte medalii obținute în Africa de Sud nu sunt întâmplătoare.

În spatele lor sunt foarte multă muncă, disciplină și o strategie de pregătire construită în timp, astfel încât fiecare sportiv să ajungă în cea mai bună formă la momentul competiției. Aceste rezultate ne arată că avem o generație valoroasă, capabilă să obțină performanțe importante pentru mulți ani de acum înainte.

Le felicit pe Roxana, Bianca și Alexandra pentru rezultatele extraordinare și le mulțumesc tuturor celor care sprijină această echipă și marea performanță”, a declarat Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting și antrenor al sportivelor CS Unirea Alba Iulia.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Rezultatele obținute în Africa de Sud confirmă valoarea sportivelor CS Unirea Alba Iulia și nivelul ridicat al școlii albaiuliene de powerlifting, care continuă să obțină performanțe importante la competiții internaționale de cel mai înalt nivel.