Connect with us
Advertisement

Actualitate

Două organizaţii neguvernamentale din judeţul Alba participă la cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine

Publicat

Două organizații neguvernamentale din județul Alba participă la cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine, cea mai amplă competiţie dedicată finanţării organizaţiilor neguvernamentale prin intermediul donaţiilor individuale, care se desfăşoară între 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017.

În cadrul Campionatului de Bine, organizat de Bursa Binelui,  au fost înscrise 110 proiecte sociale, implementate de 81 de organizaţii neguvernamentale din 23 de judeţe ale ţării, inclusiv Bucureşti.

Sferturile de finală reprezintă prima etapă a competiţiei şi se desfăşoară în perioada 6-19 decembrie. În cadrul acestei etape fiecare proiect trebuie să atragă suma de 300 de lei de la 5 donatori distincţi pentru a se califica în semifinala Campionatului de Bine.

În ceea ce priveşte domeniile de activitate, cele mai multe iniţiative au fost înscrise în categoria Social – 40 de proiecte şi Educaţie – 34 de proiecte. Alte 15 proiecte vizează domeniul sănătăţii, 9 proiecte antreprenoriatul social, 6 proiecte domeniul culturii şi câte 3 proiecte dedicate drepturilor omului şi sportului.

La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcţie de numărul donațiilor atrase și al numărului de donator distincți, premiile constând în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câştigător. În cadrul celor trei ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 180.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate câştigătorilor de către Bursa Binelui și BCR fiind de încă 45.000 Euro.

Cele două organizații din Alba care participă sunt Asociația SM Speromax Alba și Asociatia Caritas Asistență Socială – Filiala Organizației Caritas Alba Iulia.

Proiectele participante pot fi vizualizate pe BursaBinelui.ro, în secțiunea dedicată Campionatului de Bine.

Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații. Campionatul este găzduit, organizat și implementat de Bursa Binelui, platformă online de donații necomisionate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement