Connect with us
Advertisement

Eveniment

Două persoane din Teiuș, sancționate de Poliție pentru că nu au respectat măsura carantinării, la întoarcerea din străinătate

Publicat

Un bărbat și o femeie din Teiuș au fost sancționați pentru că nu au respectat măsura carantinării și au părăsit locația în care trebuiau să stea 14 zile după ce s-au întors din străinătate. În ultimele 24 de ore, au fost sancționate în județ 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 523 de persoane aflate în carantină, 193 aflate în izolare și au fost organizate 11 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 346 de persoane. Alte 37 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 14 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 38 de terase, restaurante, fast food-uri și 85 de mijloace de transport, din care 19 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau împreună cu polițiștii locali, au depistat un bărbat de 51 de ani și o femeie de 49 de ani, din Teiuș, care nu au respectat măsura carantinării.

Cei doi au părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle, pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-au întors din străinătate.

Față de cele două persoane, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.

Atenționări IPJ Alba:

”Având în vedere că virusul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.

Reamintim că o serie de măsuri de prevenire a răspândirii acestuia sunt în continuare valabile, printre acestea fiind și restricția organizării și participării la evenimente private, limitarea programului operatorilor economici, dar și purtarea măștii în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Acțiunile de control vor continua”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement