Connect with us
Publicitate

Eveniment

UPDATE: Două reţele de traficanţi de alcool şi ţigări destructurate de poliţişti. 13 suspecţi din judeţul Alba

Publicat

UPDATE: Joi, Ora 17.50 Judecătoria Alba a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a cinci dintre cei şase suspecţi prezentaţi, joi, în faţa instanţei.

În urma analizării cererilor formulate de procurori, Judecătoria Alba a dispus cercetarea în stare de arest a unui număr de şase dintre suspecţii din dosarul instrumentat de Poliţia Municipiului Alba Iulia, emiţând mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Cu privire la cele şase cereri de arestare preventivă, formulate în cauza instrumentată la nivelul Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba, instanţa urma să se pronunţe joi.

Opt membri ai uneia dintre reţelele de traficanţi de ţigări şi alcool destructurate, marţi, de poliţişti au fost prezentaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, la Judecătoria Alba, cu propunere de arestare preventivă. Pentru cinci dintre aceştia, instanţa a hotărât admiterea propunerii înaintate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba şi emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pe o perioadă de 29 de zile. Ceilalţi trei învinuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Reprezentanţii IPJ Alba ne-au informat că alţi şase membri ai celei de-a doua grupări infracţionale urmau să fie prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Alba cu propunere de arestare preventivă, miercuri, în jurul orei 15.00.

Membrii unor reţele de traficanţi de ţigări şi alcool au fost prinşi, marţi, de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia. În urma cercetărilor, 22 de suspecţi, care făceau parte din două grupări infracţionale diferite şi săvârşeau fapte de evaziune fiscală şi contrabandă cu ţigări şi alte produse accizabile, au fost reţinuţi.

„Cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi a controalelor efectuate în trafic, asupra mijloacelor de transport identificate ca fiind folosite de suspecţi, pentru transportul ţigărilor, a fost ridicată, în vederea confiscării cantitatea de 1.827 cartuşe de ţigări (366.000 ţigarete) netimbrate sau cu timbru de Republica Serbia şi 142 litri alcool etanol 96% v/v, de provenienţă Republica Serbia, prejudiciul estimat ca fiind cauzat bugetului general consolidat al statului fiind de 153.500 lei.
În urma cercetărilor efectuate în cele două cauze, au fost identificaţi 22 de suspecţi, (10 într-o cauză şi 12 în cea de-a doua cauză), dintre care 2 din judeţul Hunedoara, 7 din judeţul Timiş şi 13 din judeţul Alba, cu vârste între 22 şi 64 de ani, care s-au asociat în două grupări infracţionale fără legături între ele, preocupate de procurarea şi distribuirea, pe raza judeţului Alba, de ţigări de contrabandă provenite din Republica Serbia”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Alba.

Marţi, faţă de 14 dintre suspecţi, 8 dintr-o cauză şi 6 din cealaltă cauză, s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceştia urmând să fie prezentaţi, miercuri, Judecătoriei Alba Iulia, cu propunerea de arestare preventivă.
La documentarea activităţilor infracţionale au participat şi reprezentanţii SRI- Direcţia Judeţeană de Informaţii Alba, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, Serviciului de Supravegheri Operative şi Investigaţii Alba şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate