Eveniment
Două sesizări de incidente electorale în județul Alba, la primele ore de la deschiderea urnelor
Două sesizări de incidente electorale au fost depuse duminică, în ziua alegerilor, la poliție. Cele două incidente vizează continuarea propagandei electorale, fiind sancționate cu avertismente. Buna desfășurare a scrutinului este asigurată de aproximativ 1.000 de cadre MAI.
Comunicatul IPJ Alba:
În această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 440 de secții de votare, constituite la nivelul județului Alba, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte.
La acest moment, procesul de vot a început în întreg județul.
În ultimele 24 de ore, au fost primite 2 sesizări de incidente electorale, ambele vizând continuarea propagandei electorale, acestea fiind sancționate cu avertismente.
Pentru astăzi, la nivelul structurilor MAI din județul Alba, au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punctul de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.
La nivelul întregului județ sunt mobilizați peste 1.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători de la alte structuri ale ministerului, dintre care peste 800 asigură protecția secțiilor de vot.
Orice semnalare cu privire la incidentele electorale va fi tratată de către echipele de cercetare, constituite la nivelul structurilor MAI, cu operativitate și imparțialitate, indiferent de persoanele implicate.
Permiteți-mi să reamintesc o serie de contravenții și infracțiuni electorale:
• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.
Atrag atenția asupra Deciziei Biroului Electoral Central nr. 2n3D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletiului de vot este interzisă.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care, în ziua votării, se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doresc să voteze, dar nu au documente de identitate valabile, ghișeele serviciilor locale de evidență a persoanelor din Alba au program de lucru cu publicul astăzi, de la ora 07:00 până la ora 21:00.
Pe parcursul acestei zile, vom susține periodic declarații de presă cu privire la aspectele de interes referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News