Actualitate
Două tinere rănite într-un accident rutier, la Șard. Șoferul a pierdut controlul mașinii
Două tinere de 17 și 36 de ani au fost rănite în urma unui accident rutier ce a avut loc în comuna Ighiu pe raza localității Șard, marți în jurul orei 19:30.
La data de 15 ianuarie 2019, în jurul orei 19,30, un tânăr de 25 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107 H, pe raza localităţii Şard, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Acesta a pierdut controlul asupra autoturismului şi a acroşat două tinere, în vârstă de 17 şi 36 de ani, care se deplasau pe marginea părţii carosabile, în aceeaşi direcţie de mers.
În urma accidentului, cele două tinere au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto cât şi victimele accidentului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în cadrul cărui cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News