Connect with us
Advertisement

Eveniment

Două zile ”de foc” pentru Alba și restul țării: Temperaturi de până la 38 de grade în județ. Cum să te protejezi de caniculă

Publicat

Joi și vineri sunt două zile ”de foc” pentru județul Alba, dar și pentru restul țării. Mai exact, în 30 iunie și 1 iulie, în Alba, dar și în aproape toată țara temperaturile vor ajunge la maxime de 38 de grade Celsius. 

În acest context, meteorologii au emis două avertizări: un cod Galben valabil pentru jumătate de județ și unul portocaliu pentru restul localităților.

Cod Galben 30 iunie și 1 iulie în județul Alba

În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

Cod Portocaliu 30 iunie și 1 iulie în județul Alba

În zilele de joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), local în zonele joase din Banat, Transilvania și Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei.

După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Cod roșu pentru șapte județe din țară

De asemenea, meteorologii au emis un COD ROȘU pentru șapte județe din țară.

Mai exact, joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei.

Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

Sfaturile experților pentru a te proteja pe timp de caniculă: Ce să faci ca să nu ajungi victimă a temperaturilor ridicate

În acest context, experții în temperaturi ridicate și pompierii de la ISU Alba transmit populației o serie de sfaturi pentru ca cetățenii să treacă cu bine de perioada cu temperaturi ridicate.

Pe platforma fiipregătit.ro au fost exemplificate mai multe măsuri pe care populația le poate pune în practică.

Înainte de perioada de caniculă

Locuința și locul de desfășurare a activității trebuie pregătite pe cât posibil pentru a asigura un mediu ambiental curat și răcoros.

  • Verifică funcţionarea corectă a sistemului de aer condiţionat (ventilatoare)
  • Izolează ferestrele. Montează temporar, între ferestre şi perdele, un sistem de reflectare a căldurii (exemplu: folie de aluminiu)

  • Acoperă ferestrele în care bate soarele dimineaţa sau după amiaza cu draperii, jaluzele, obloane. Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%. Deschideți ferestrele noaptea și dimineața când temperaturile sunt mai scăzute.

  • Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale și închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie

  • Verifică actualizările meteo

  • Ai în vedere și factorii care agravează efectele caniculei asupra organismului:
    –  Umiditate crescută. (transpirația nu se va evapora la fel de repede, ceea ce va impiedica organismul să se racorească rapid).
    – Factori personali (vârsta, obezitatea, febra, deshidratarea, boala de inima, boala mintală, circulația necorespunzătoare a sângelui, arsurile solare, consumul de droguri și consumul de alcool în exces)

Efectele caniculei asupra sănătații

Este importantă recunoașterea semnelor și simptomelor cauzate de căldura excesivă, pentru a acționa la timp. Acestea sunt:

  • Crampe musculare asociate cu transpirație excesivă, oboseală, sete
  • Epuizare termică: crampe musculare, transpiratie excesivă, piele “de găină” (rece, umedă), leșin, amețeală, slăbiciune, greață și vărsături, durere de cap, puls rapid și slab, respirație rapidă și superficială
  • Insolația și șocul termic: temperatura peste 40 grade, absenta transpiratiei, piele roșie (caldă, uscată), confuzie, agitație, tulburări de vorbire, delir, convulsii, greață și vărsături, durere de cap, puls rapid și puternic, respirație rapidă și superficială

Sunt mai multe categorii de persoane vulnerabile, care au nevoie de sprijin pe timpul temperaturilor caniculare:
– vârstnicii (mai ales cei trecuți de 65 de ani)
– copiii, mai ales cei sub 2 ani (metabolismul lor diferă de al adulților)
– femeile gravide
– persoane cu boli cronice (diabet și boli endocrine, boli mentale, adicții de substanțe sau alcoolism, schizofrenie, Parkinson, boli cardiovasculare, boli respiratorii, boli renale etc.)
– persoane care sunt sub anumite tratamente medicale (cele care au febră sunt în pericol mai mare)
– persoane vulnerabile socioeconomic (persoanele fără adăpost, imobilizate, cele lipsite de informare, izolarea socială)
– persoane cu anumite ocupații (persoanele care muncesc în aer liber în condiții nepotrivite, care prestează muncă fizică în condiții neadecvate, mai ales dacă au anumite probleme de sănătate, dar și sportivii).

Primul ajutor în caz de caniculă

Dacă ai simptome de extenuare,  treci într-un loc răcoros, fă un duș, bea apă pentru a te rehidrata și măsoară-ți temperatura corpului.

Solicită ajutor medical dacă simptomele se agravează sau persistă.

Dacă te simți rău sau o altă persoană se confruntă cu hipertermie (creștere anormală a temperaturii corpului), delir, convulsii sau stare de inconștientă, sună de urgență la 112.

Până la intervenția medicilor,  mută persoana într-un loc răcoros, în poziție orizontală cu picioarele ușor ridicate.

Poți pune comprese ușor reci pe frunte, la subrațe, gât, mâini și picioare, stropește ușor pielea cu apă la temperatura camerei;

Persoana inconștientă se pune pe o parte și nu se administrează medicamente.

Recomandări pentru prevenirea apariției de îmbolnăviri în rândul copiilor

Pentru sugari și copiii mici, este important  realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de cadură, umiditate excesivă și curenți de aer.

Pe timp de caniculă, modul de alimentație avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă.

Copiii trebuie hidradați, iar pentru sugari mama va alapta ori de câte ori sugarul solicită.

În ceea ce privește ținuta, copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale comode și nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, și obligatoriu cu căciuliță pe cap.

Copiii vor primi apa plată sau apa cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete și legumele foarte bine spălate.

Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți.

Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice

Este important crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Alimentația va fi predominant din legume si fructe proaspete, iar organismul trebuie hidratat cu apa plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți

Este interzis consumul de alcool și cafea în timpul caniculei.

Pentru a evita îmbolnăvirea, este recomandat consumul de alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.

Trebuie evitată circulația în orele de vârf ale caniculei sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoară din materiale vegetale precum și pălăria de protecție pe cap.

Persoanele care suferă de anumite afectiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului.

Este foarte util ca, în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente

Menținerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 dușuri pe zi.

Recomandări pentru persoanele care prin natura activităților lor depun un efort fizic deosebit

Aceștia vor încerca dozarea efortului în funcție de periodele zilei încercând să evite excesul de efort în vârfurile de caniculă.

Se va asigura hidratarea corespunzatoare cu apă minerală, apă plată sau apa cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți.

Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activității.

Este total contraindicat consumul de cafea și alcool în această perioadă.

Pentru activitatea fizică, în exterior, este importantă utilizarea unui echipament corespunzator, din materiale vegetale și echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive.

Alte sfaturi utile pe timp de caniculă

  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă cetăţenilor să respecte câteva sfaturi utile pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară.
  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice)
  • Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00
  • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare
  • Se recomandă folosirea unei creme de protecție solară (cu protectie minim 15)
  • Consumați 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici), evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase)
  • Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mic
  • Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală
  • Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie
  • Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme
  • Protejează-ți ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde), sau prin intermediul unor ochelari de vedere prevăzuți cu lentile fotocromatice.
  • Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră
  • Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului
  • Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente
  • Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător
  • Nu lăsa în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian).

Efectele caniculei asupra mediului înconjurător

Canicula asociată cu seceta (lipsa de precipitaţii) poate afecta regiuni foarte mari şi un număr ridicat de oameni.

Ea creează condiţii pentru manifestarea altor pericole precumincendii, viituri şi alunecări de teren.

În perioadele caniculare creşte riscul de incendiu din cauza uscăciunii şi a temperaturilor ridicate.

Pentru siguranţa ta și a celor din jur, aplică următoarele măsuri:

  • Nu utiliza focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt
  • Nu arunca la întâmplare resturile de ţigări
  • Nu lăsa în interiorul autoturismelor expuse la soare recipienţi sub presiune (brichete, atomizoare etc.).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement