Dragomir Vlonga va fi propus pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia. Propunerea va intra la vot în viitoarea ședință de Consiliu Local din data de 29 iunie 2026. 

Potrivit proiectului de hotărâre de consiliu local, Dragomir Vlonga este președintele Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și membru activ al numeroaselor organizații: Asociația Pensionarilor „Speranța de Alba”, ASTRA Alba, Consiliul Seniorilor Alba unde este președintele Comisiei Economice și de Estetică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Alba, pe care o conduce ca președinte.

Publicitate

De asmenea mai este și voluntar al Bibliotecii ”Lucian Blaga” din Alba Iulia, dar și al centrului de zi pentru persoanele vârstnice.

”Vlonga s-a născut într-o zi de duminică, la 14 mai 1944, în comuna Moisei, județul Maramureș. A fost al treilea copil dintr-o familie numeroasă, cu opt copii. A venit pe lume într-unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei noastre recente. Atunci, linia frontului celui de-al Doilea Război Mondial trecea chiar prin Moisei.

La doar câteva săptămâni de la naștere, împreună cu întreaga populație a comunei, a fost evacuat, ca refugiat, în localitatea Rozavlea, de pe Valea Izei, la peste 40 de kilometri de casă. Această experiență de la începutul vieții, pe care a cunoscut-o doar din povestirile familiei, l-a marcat profund.

Publicitate

Viața din Maramureș

Ani mai târziu, avea să transforme această durere istorică într-o carte-document, „Evacuarea, o umbră peste Moisei”, publicată în 2021, la Editura Limes din Cluj. În această lucrare, domnul Vlonga nu și-a scris propriile cuvinte.

A adunat mărturiile a 49 de martori direcți ai evacuării și le-a păstrat limbajul autentic, nealterat.

El însuși mărturisește: „Conținutul cărții nu-mi aparține, niciun cuvânt, nicio propoziție, nicio frază. Contribuția mea constă în ideea și activitatea de culegere de informații, redactare și coordonare”. Aceasta este o dovadă de modestie și respect față de cei care au trăit istoria. Este, totodată, o metodă riguroasă de a scrie istoria adevărată.

Publicitate

Domnul Vlonga nu a fost lăsat să urmeze Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, din cauza intervenției autorităților comuniste. Cu toate acestea, și-a construit o carieră solidă, dovedind o tenacitate ieșită din comun. A absolvit studii economico-financiare, Facultatea de Drept Juridic, cu masterat, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Pastorală, cu masterat, precum și un masterat în Marketing, Audit și Expertiză Contabilă.

Unde a lucrat

Activitatea sa profesională se întinde pe mai bine de 50 de ani. A fost învățător suplinitor și director de școală în Moisei. A lucrat în silvicultură și în minerit, ca topograf. A fost președinte de sindicat, inspector de personal, apoi primar și președinte de cooperație în Moisei.

Publicitate

Din 1983, împreună cu familia, și-a stabilit domiciliul la Alba Iulia. Aici a activat timp de șapte ani ca președinte la Cooperativa de Producție, Achiziții și Desfacerea Mărfurilor Galda. Ulterior, a fost revizor contabil și de gestiuni la UJECOOP Alba. Din 1994 și până în ianuarie 2011, timp de 17 ani, a lucrat ca inspector financiar-contabil, auditor și jurist la Direcția de Sănătate Publică și la Casa de Asigurări de Sănătate Alba Iulia.

După pensionare, domnul Vlonga s-a dedicat cu toată energia activismului cultural-patriotic. Este președintele Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”. De asemenea, este membru activ al mai multor organizații: Asociația Pensionarilor „Speranța de Alba”, ASTRA Alba, Consiliul Seniorilor Alba, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Alba. În cadrul Consiliului Seniorilor Alba, este președintele Comisiei Economice și de Estetică. Conduce, ca președinte, filiala Alba a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Publicitate

Voluntar la 80 de ani

De la vârsta de 80 de ani, este voluntar neobosit la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Acolo coordonează cercul de lectură „Seniori prin anotimpurile culturii” și promovează intens proiectul „Monumentele literaturii române”. La Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, organizează și coordonează activitățile „Hrană pentru suflet”. Tot acolo conduce Cercul Literar și Clubul de Lectură al seniorilor. Este membru al Ansamblului Folcloric „60 PLUS”, confirmând că energia și dragostea pentru tradiții nu cunosc vârstă.

Ca publicist, domnul Vlonga scrie și publică articole și epigrame în numeroase publicații. Textele sale au apărut în Unirea, Dacoromania, Astra Blăjeană, Ethos, Foaia de Cuciulata, Credința Străbună, Viața Bibliotecii, Graiul Maramureșului, Ecoul de Bistrița și Ecouri de Turda. Prin această activitate, dovedește o prezență constantă în viața culturală a județului. Este membru activ al Clubului Umoriștilor Alba Iulian „Eugen Handelsmann” și participă la festivaluri de gen din țară.

Publicitate

A parcurs 350 de kilometri de la Alba Iulia la București

În anul 2017, la vârsta de 73 de ani, domnul Vlonga a realizat un gest care îl definește perfect. A parcurs pe bicicletă distanța de 350 de kilometri, de la Alba Iulia la București, în perioada 15-30 mai 2017. Prin acest demers, a susținut cauza urgentării demarării și construirii Monumentului Național al Unirii de la Alba Iulia. A mers la instituțiile centrale ale statului: Președinție, Guvern, Parlament, Patriarhie și Academia Română. A pledat pentru un monument care să cinstească Marea Unire de la 1918. Monumentul a fost inaugurat cu ocazia Centenarului, la 1 Decembrie 2018”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Publicitate

sursă foto: Facebook, Dragomir Vlonga.