Premierul Victor Ponta a delegat dreptul de semnătură, în calitate de ministru interimar de Finanţe, către secretarul de stat Dan Manolescu (PNL). Ministerul va funcţiona normal până când va fi numit un nou ministru, susţine Victor Ponta şi speră ca această perioadă să fie cât mai scurtă.

Publicitate

El a preluat, joi, mandatul de ministru interimar de la fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Ponta a precizat că priorităţile pentru perioada imediată sunt finalizarea memorandumului convenit cu FMI şi pregătirea spre aprobare a unor proiecte redactate de fostul ministru Chiţoiu, legate inclusiv de simplificarea procedurii de control al rambursării de TVA.

Premierul Victor Ponta a anunţat şi că va fi semnată decizia de eliberare a lui Radu Gheţea din funcţia de şef al CEC, precizând că proiectul de ordin a fost deja pregătit de fostul ministru Chiţoiu, iar schimbarea va fi efectuată cel mai probabil luni.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursa: mediafax