Connect with us
Publicitate

Eveniment

UPDATE: DRUM BLOCAT în Apuseni, din cauza zăpezii. Zeci de pompieri şi voluntari au acţionat peste 6 ore în zona Borleşti – Certege

Publicat


15355698_1168354479869115_8518594750964779722_nPompierii din Cîmpeni au fost chemaţi să intervină, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 13.30, pentru deblocarea unui drum comunal acoperit cu zăpadă troienită, în Munţii Apuseni. Aceştia au acţionat în sprijinul autorităţilor locale.

Este vorba despre drumul comunal ce face legătura între localităţile Certege şi Borleşti, în apropiere de Cîmpeni.

Drumul a fost blocat pe un tronson de aproximativ un kilometru.

„Am fost anunţaţi de o familie din Certege, că nu pot coborî înspre Cîmpeni, din cauza zăpezii de pe drum. Se acţionează cu utilaje de la primărie şi voluntari, ajutaţi de echipajul de la Pichetul Cîmpeni. De asemenea, de dimineaţă, a mai fost nevoie de intervenţie cu un TAF, pe drumul dintre Certege şi Dric. În satul Borleşti, sunt aproximativ 60 de familii care sunt afectate de această situaţie, însă sperăm să se rezolve în cel mai scurt timp”, a declarat primarul oraşului Cîmpeni, Călin Andreş, pentru Alba24.

Localitatea Certege aparţine administrativ de oraşul Cîmpeni şi are aproximativ 100 de locuitori.

În zonă acţionează un echipaj ISU cu un ofiţer, 16 subofiţeri şi două autospeciale, dar şi 10 voluntari de la SVSU, cu un TAF. Potrivit ISU Alba, se estimează că drumul va fi deblocat în câteva ore.

UPDATE: Drumul a fost deblocat în jurul orei 19.00. Pentru degajarea acestuia de zăpada troienită, s-a intervenit peste şase ore.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate