Connect with us
Advertisement

Administrație

Drumul dintre Șona și Fărău va fi asfaltat. CJ Alba a semnat contractul de 25 de milioane de lei cu Ministerul Dezvoltării

Publicat

Consiliul Județean Alba a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru o porțiune de 11,5 kilometri din drumul județean DJ 107V, care asigură legătura între comunele Șona și Fărău. 

Vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan, a spus că joi va fi aprobat bugetul instituției și ulterior documentația de licitație va fi publicată în SEAP.

”Este trimis la compartimentul de achiziții pentru procedura de achiziție lucrări, avem indicatorii aprobați, și proiectare și autorizație de construire. Se va ridica în SEAP după ce aprobam bugetul” a transmis Hațegan.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 18 luni de la data semnării contractului, dar reprezentanții instituției spun că lucrarea poate fi finalizată și mai repede.

Drumul va costa aproximativ 25,7 milioane de lei.

Potrivit documentelor din dosarul de proiectare, tronsonul drumului județean DJ 107V începe de la km 3 + 350, intersecția cu DJ 107, traversează comuna Șona și se termină la intersecția cu DJ 107D, în comuna Fărău.

Situat pe teritoriul comunelor Șona și Fărău, tronsonul de drum este nemodernizat (pietruit).

Drumul este plin de gropi, denivelări și făgașe, multe dintre ele cauzate de scurgeri improprii ale apelor de suprafață.

Ca urmare a stării de deteriorare a drumului, în 2019 a fost efectuată o expertiză tehnică din care rezultă starea tehnică a drumului ca fiind mediocră.

Un an mai târziu, în 2020 a fost elaborată documentația tehnico-economică, faza DALI, actualizată mai apoi în 2021.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Sanda

    miercuri, 25.01.2023 at 13:30

    Buna ziua,
    intra si Alecus la asfaltarea acestui drum???

  2. Sanda

    marți, 21.02.2023 at 09:47

    Buna ziua,
    a FOST aprobat bugetul ptr asfaltarea drumului Farau Alecus Sona??

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement