Connect with us
Advertisement

Administrație

Drumul Județean 107 V, Sânmiclăuş – Alecuş – Fărău, modernizat în 2020. Lucrările vor fi plătite din bugetul CJ Alba

Publicat

Drumul Județean 107 V, Sânmiclăuş – Alecuş – Fărău, va fi modernizat în 2020. Potrivit reprezentanților Consiliul Judeţean Alba, lungimea tronsonului reabilitat în acest an este de de 11,5 kilometri.

”Din totalul de 14,5 kilometri cât măsoară acest drum, 3 kilometri au fost modernizaţi anul trecut. Astfel, la finalizarea lucrărilor, se va putea circula în condiţii optime între localităţile Sânmiclăuş, Alecuş şi Fărău.

Lucrările vor fi monitorizare de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba și de Florin Mărginean, primar al comunei Șona” au transmis reprezentanții instituției.

Pentru modernizarea celor 11,5 km se realizează în momentul de faţă studiul de fezabilitate, care va fi predat beneficiarului în aproximativ trei săptămâni, urmând ca apoi să se liciteze proiectarea şi execuţia lucrărilor.

Valoarea investiţiei este de 3 milioane de euro şi va fi suportată din bugetul Consiliului Judeţean Alba.

Drumul este în prezent de pământ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement