Connect with us
Publicitate

Actualitate

Drumurile de legătură între localităţi şi Transalpina, o prioritate pentru Consiliul Județean Alba. S-au făcut deja investiții în infrastructură

Publicat

Prezent la ședința de lucru a Comitetului Regional de Planificare, organizată de ADR Centru la Hotel Parc din Alba Iulia, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Alin Cucui, a prezentat și susținut principalele proiecte propuse de Consiliul Județean Alba.

Vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cuciu, a precizat că unul din cele mai importante obiective propuse de instituţia pe care o reprezintă, este porţiunea de drum care leagă localitatea Vinerea de Transalpina.

„Prioritatea noastră rămâne dezvoltarea infrastructurii județene, iar unul dintre cele mai importante proiecte este reabilitarea drumului județean care face legătura între localitatea Vinerea și șoseaua Transalpina, mai exact a porțiunii cuprinse între zona Poarta Raiului și Transalpina.

Este un sector de drum de circa 15 km, într-o zonă de munte deosebită, cu un potențial turistic aparte, drum care finalizat ar pune în valoare proiectul turistic al Consiliului Județean Alba de dezvoltare a Domeniului Schiabil Șureanu, derulat în parteneriat cu Primăriile Șugag și Săsciori.

În zonă s-au făcut deja investiții în infrastructură, prin introducerea rețelelor de energie electrică, iar asigurarea accesului la două rute de transport de importanță națională, prin rezolvarea acestui sector de drum, ar crea șanse și mai mari de dezvoltare pentru acest domeniu schiabil.” – a precizat Alin Cucui.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate