copii gradinita Cu acordul părinților și avizul Direcției de Sănătate Publică (DSP), grădinițele cu program normal, cu copii de 5 - 6 ani, pot funcționa, în cazuri justificate, și în intervalul orar 14:00 – 19:00, potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Publicitate

Conform noilor reglementări, pentru ca grădinițele cu program normal să funcționeze și după-masa este necesar acordul părinţilor, precum şi avizul DSP-urilor judeţene sau a municipiului Bucureşti, au transmis reprezentanții DSP Alba.

Potrivit legii, avizul DSP-urilor se va acorda în următoarele condiţii:

- numărul de cereri pentru încadrarea în grădiniţe cu orar normal depăşeşte capacitatea sistemului de învăţământ preşcolar de a asigura locurile necesare în grădiniţe cu orar normal, în serii organizate dimineaţa;

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

- organizarea seriilor de dimineaţă şi după-amiază cu respectarea unei pauze de cel puţin o oră între acestea, în vederea efectuării operaţiunilor de aerisire şi curăţenie specifice;

- să se asigure rotaţia celor două serii, cel puţin semestrial.

Citește și Noi reguli privind funcţionarea grădiniţelor: Grupele cu program normal pot funcționa și după-amiaza