Eveniment
DSP Alba: Rată mai bună a vaccinărilor în luna mai 2020 față de luna mai 2019
În ciuda perioadei dificile pe care cu toții am traversat-o, perioadă în care atenția a fost concentrată cu predilecție pe problematica COVID-19, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba asigură cetățenii județului că și-a îndeplinit în paralel și celelalte atribuții și obligații pe care le are în vederea garantării sănătății populației. În speță, este vorba despre campania de vaccinări obligatorii, desfășurată prin intermediul DSP Alba și dusă la îndeplinire de medicii de familie, cu concursul părinților din județ.
Astfel, pentru luna mai 2020 se constată un grad mai mare al vaccinărilor, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: 680 de vaccinări BCG în mai 2020 față de 640 în mai 2019; 677 de vaccinări ROR în mai 2020 față de 588 în mai 2019; 279 de vaccinări Tetraxim în mai 2020 față de 248 în mai 2019.
De asemenea, în luna mai 2020 au fost administrate 333 de doze ale vaccinului Adacel și 163 de doze ale vaccinului împotriva HPV, pentru aceste două tipuri de vaccin neexistând campanii de imunizare în anul precedent.
„Încet, încet, așa cum este și normal, viața îți reia cursul firesc pe toate planurile. Deși în această perioadă marcată de pandemie atenția opiniei publice a fost concentrată pe problematica COVID-19, este momentul să facem cunoscut faptul că DSP Alba nu și-a neglijat nici celelalte atribuții și îndatoriri vizavi de sănătatea publică a cetățenilor județului. Pe această cale, DSP Alba dorește să mulțumească în egală măsură medicilor de familie și părinților. Primilor pentru implicare și eforturile depuse în asigurarea unei bune activități vaccinale prin ridicarea dozelor necesare, iar părinților pentru că au înțeles importanța vaccinării și, în ciuda pericolelor iminente din această perioadă, au mers cu copiii la vaccin”, a transmis dr. Daniela Popa-Dreghici, director executiv adjunct în Sănătate Publică, medic epidemiolog.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News