Connect with us
Advertisement

Actualitate

DSVSA Alba atenţionează locuitorii să nu cumpere porci de la samsari. Animalele pot fi infectate cu pestă africană

porci

Publicat

În contextul apariţiei unui focar de pestă porcină africană în Maramureş, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba anunţă toti cetăţenii din judeţ, care cresc animale, să acorde o atenţie de maximă responsabilitate atunci când doresc să achiziţioneze porci de la persoane necunoscute. Potrivit instituţiei, aceştia pot fi traficanţi de animale infectate cu pestă porcină.

„Aceşti traficanţi de animale, profitând de necazul oamenilor din judeţele unde evoluează pesta porcină africană, dar şi de faptul că târgurile de animale sunt închise pentru o perioadă, cu scopul limitării răspândirii bolii, cumpără porcii la preţuri de chilipir, după care încearcă să vândă porcii clandestin prin  localităţi sau târguri organizate pe străzi lăturalnice. Aceste animale pot proveni din zone infectate cu virusul pestei porcine africane, existând riscul introducerii bolii la animalele din propria gospodărie, dar și răspândirii bolii la animalele sănătoase ale vecinilor. Aceste transporturi de animale nu sunt însoţite de documente sanitare veterinare  privind originea si starea lor de sanitate. Un exemplu este din judeţul Maramureş, unde proprietarul a cumpărat trei porci de la un traficant de animale (samsar, haznar de animale) fără documente care să ateste sănătatea și identificarea animalelor, având ca urmare moartea a doi porci şi un al treilea infectat cu virusul pestei porcine africane. Informăm locuitorii judeţului Alba că pe tot teritoriul țării mişcarea porcilor este controlată”, precizează DSVSA Alba, într-un comunicat de presă.

Reguli de control:

– orice transport de porci este în prealabil notificat între judeţe care emit o viză de accept sau nu, în funcţie de situaţia evoluţiei pestei porcine africane pe teritoriul acestora

– se prezintă documente sanitar-veterinare însoţitoare pentru animale

– transportul se efectuează cu un mijloc de transport autorizat pentru animale

– mijlocul de transport este dezinfectat

– trebuie notificate rutele de transport până la destinatie.

Până în prezent, pe teritoriul judeţului Alba, boala nu evoluează, susţin reprezentanţii DSVSA.

„Dorim prin orice mijloc să împiedicăm apariția acestei boli, cu implicaţii economice majore imediate, dar şi pe termen lung. Rugăm cetăţenii, indiferent dacă sunt sau nu crescători de animale, ca atunci când depistează maşini ce transportă porci prin localităţi sau pe drumuri judeţene, indiferent de oră, să identifice numărul de înmatriculare (sau poză cu numărul acesteia) şi să informeze cât de repede cu putinţă un medic veterinar sau un poliţist, primăria, DSVSA Alba ori să apeleze 112, pentru verificarea şi aplicarea măsurilor legale acestor persoane iresponsabile. Dacă în mijlocul de transport respectiv observaţi porci, alături de bovine, procedati la fel. Dacă se constată că maşina notificată de Dvs este autorizată pentru transportul respectiv nu aţi gresit cu nimic, din contrî, este apreciat spiritul Dvs. civic în apărarea sănătăţii animalelor şi comunităţii”, atenţionează DSVSA Alba.

Pesta porcină africană este o boală gravă ce mortalitate de 100% în cazul porcilor infectaţi. Nu există vaccin de prevenire împotriva acestei boli şi nici tratament pentru animalele respective. Boala nu se transmite la om. Animalele infectate se sacrifică, iar proprietarul este despăgubit, însă pierderile economice sunt considerabile.

„În cazul apariţiei unui focar de pestă porcină africană, DSVSA Alba este obligată să ucidă toţi porcii bolnavi, iar proprietarii vor primi despăgubiri conform legii. Cadavrele porcilor morţi sau ucişi vor fi distruse în condiţii de maximă securitate astfel încât să se împiedice orice posibilitate de transmitere a bolii. Circulaţia animalelor va fi pusă sub restricţii sanitare-veterinare  în perioada evoluţiei bolii, iar animalele din curţile aflate în perimetrul de restricţii vor fi ţinute sub observaţie zilnică. Exploataţiile care au avut  animale infectate vor fi dezinfectate şi deratizate, primind aprobarea pentru repopulare doar când condiţiile sanitare veterinare sunt întrunite”, potrivit DSVSA Alba.

Instituţia mai roagă cetăţenii să anunţe orice suspiciune că un mistreţ sau un porc domestic poate fi bolnav de pestă porcină africană, contactând imediat medicul veterinar din localitate sau la DSVSA Alba la numărul de telefon 0258.835.915 ori e-mail: office-alba@ansvsa.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement