Eveniment
Duminică, 13 iulie: Salonul muzical-literar „Carl Filtsch – de la Sebeș, la Viena”, la Sebeș

Salonul muzical-literar „Carl Filtsch – de la Sebeș, la Viena” va avea loc duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 18:00, la Biserica Evanghelică din Sebeș. Evenimentul cultural este realizat de Dagmar Dusil, ambasadoare a muzicii micului geniu născut la Sebeș, în anul 1830. Intrarea este liberă.
Vor interpreta pianiștii Henriette Gärtner și Milan Solomon. Narator: Cătălin Neghină.
CARL FILTSCH (1830 – 1845)
La Sebeș, în acest orășel transilvănean se năștea, pe 28 mai 1830, al zecelea copil al lui Josef Filtsch, preotul paroh al comunității evanghelice săsești. Era vinerea înainte de Rusalii. Bucuria nașterii copilului cuprinde întreaga parohie.
Ulițele și locuitorii orașului sunt dominate de atmosfera premergătoare sfintei sărbători. În fața caselor, mestecenii tineri, simboluri ale fertilității, ale unui nou început, ocrotesc totodată împotriva spiritelor nefaste și reprezintă semne de bun augur pentru drumul vieții noului născut, Carl. Nimeni nu bănuia că acest drum va fi scurt, ca bătaia din aripi a unei libelule.
Henriette Gärtner
Pianista concertistă Henriette Gärtner încântă de fiecare dată publicul cu strălucirea ei captivantă. Interpretările ei sunt limba prin care ea comunică cu sala. Își exprimă sentimentele prin muzică și prin arta interpretativă convingătoare, creează imagini auditive, vrăjind astfel publicul.
Prin această înaltă artă a dialogului muzical, pianista realizează un contact intens cu ascultătorii, deoarece sunetul pianului generează sentimente extraordinare în sufletul lor. O viață fără muzică, spune Henriette Gärtner, ar fi de neconceput pentru ea. Ar fi, după cum a afirmat pe bună dreptate Friedrich Nietzsche, o eroare.
Milan Solomon
Milan Solomon are 12 ani și studiază pianul cu prof. dr. Inesa Sinkevych, în New York, grație unei burse din partea Fundației „Sassa Maniotis”. Milan a început studiul pianului la vârsta de 3 ani, în orașul natal, Cluj-Napoca. La 4 ani, a avut primul său recital de pian.
De atunci, a susținut recitaluri în România, Spania, Franța si SUA. A participat la diferite competiții de pian naționale și internaționale încă de la vârsta de 5 ani și a câștigat numeroase premii. În 2024 a participat la Concursul internațional de pian „Carl Filtsch”, unde a câștigat premiul I (la categoria A), totodată Premiul Mozart Juvenorum oferit de managerul Filarmonicii „Transilvania” Cluj-Napoca, doamna Silviu Sbârciu și Premiului „Peter Szaunig”, acordat de doamna Dagmar Dusil.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News