Actualitate
Duminică, 16 august: O nouă extragere la LOTERIA bonurilor fiscale. Participă bonuri emise în luna iulie
O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale este programată să se desfăşoare duminică, 16 august. La această extragere pot participa bonurile fiscale din luna iulie. De sâmbătă, 1 august, a început colectarea bonurilor ce urmează să participe la extragerea din 20 septembrie.
A doua extragere lunară din 2015 la Loteria bonurilor fiscale se va desfășura în data de 16 august, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2015. La aceasta vor participa bonurile emise în perioada 1-31 iulie.
Loteria constă, mai exact, în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării de premii în bani pentru persoanele fizice care dețin bonuri fiscale ce atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.
Extragerea aleatorie de numere se face în felul următor:
– un număr cuprins între 1 și 999 inclusiv, care reprezintă valoarea totală a bonului fiscal (fără subdiviziunile leului), inclusiv taxa pe valoarea adaugată. Acesta rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre cuprinse între 0 și 9; și
– un număr care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal (aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează extragerea).
Perioada de revendicare a premiului va fi 17 august – 15 septembrie. Pentru a pretinde premiul, persoanele fizice vor putea să depună la orice unitate a Fiscului bonul câștigător (original), o copie a actului de identitate/pașaportului și o cerere de revendicare.
Ministerul Finanţelor a stabilit în luna iunie o nouă procedură de desemnare a câştigătorilor la Loteria Bonurilor Fiscale, astfel încât numărul acestora să nu depăşească 100, iar premiul să fie de cel puţin 10.000 de lei. Asta înseamna că, dacă în perioada de revendicare se vor depune mai mult de 100 de bonuri câștigătoare, autoritățile vor organiza o a doua etapa de selectie.
Termenul-limită pentru acordarea câștigului va fi 14 noiembrie.
sursa: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News