Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Duminică: Concursul național de Rezidențiat 2023. Peste 10.000 de candidați concurează pentru 5.290 de locuri și posturi

Publicat

Ministerul Sănătăţii organizează duminică, 19 noiembrie, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Concursul se va desfăşura în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Concursul va avea o durată de 4 ore și va fi sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări.

Anul acesta s-au înscris la concurs 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie.

Candidaţii au la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie.

Potrivit Metodologiei de concurs, începând cu ora 8:30 candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizați. La intrarea în sala de concurs candidații se legitimează în fața şefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.

Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări (ora 10:00) nu mai au acces în sala de concurs.

Grila corectă se afișează pe site-ul oficial al rezidențiatului și pe site-urile universităților de medicină și farmacie organizatoare pe 19 noiembrie, începând cu ora 16:00.

„Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu”, se mai precizează în Metodologia publicată în Monitorul Oficial.

Mai multe detalii AICI.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax