Actualitate
DUMINICĂ: Meșteri populari din judeţul Alba promovează “zestrea” judeţului la Rural Fest din București
Județul Alba va fi reprezentat de meșteri populari ai Asociației Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba la Rural Fest din Bucureşti, duminică, un eveniment prin care se propune redescoperirea satului românesc.
Peste 150 de producători, meșteșugari, artizani și alți iubitori ai satului românesc îşi dau întâlnire duminică, de Ziua Crucii, la Rural Fest, pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Victoriei şi strada Arh. Ion Mincu, în intervalul 9.00 – 19.00.
Evenimentul își propune să redescopere satul românesc, din Moldova și Transilvania, până în Oltenia, Dobrogea și Muntenia, cu gustul, tradițiile și poveștile fiecărei regiuni.
Rural Fest include atracții pentru toate vârstele: o minifermă de animale, ateliere de meșteșuguri tradiționale, expoziții cu vânzare, demonstrații de gătit, o paradă a costumelor populare, dansuri folclorice, jocuri și concursuri cu premii.
Sărbătoarea se va încheia în ritmuri de horă pe muzică de taraf.
Județul Alba va fi reprezentat de meșteri populari ai Asociației Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba. Vor participa un număr de șase meșteri populari ai Asociației ATMA, din diferite zone ale județului. Este vorba despre meșterul iconar Nicolae Muntean (Vinerea), țesătoarele Aurelia Matei (Gârda de Sus) și Lucreția Gordeș (Feneș), meșterul opincar Carmen Balea (Cugir), meșterul ceramist Lucia Bratu (Alba Iulia) și meșterul cioplitor în lemn Daniel Haneș (Vidra).
Evenimentul este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Recent prezentă la Alba Iulia, Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, a vorbit în cadrul unei întâlniri cu societatea civilă despre acest eveniment. Ea a precizat că evenimentul face parte din campania de comunicare a Comisiei Europene „Politica Agricolă Comună – Pentru rădăcini mai puternice”, campanie desfăşurată în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și că pe viitor dorește ca acest proiect să fie implementat și în alte orașe din țară, existând mari șanse să se desfășoare și la Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News