Primarul din Chişinău, Dorin Chirtoacă, va participa la evenimentul de primire a soliilor din cetățile de scaun ce se desfăşoară duminică, pe terasa Sălii Unirii, în cadrul manifestărilor organizate la Alba Iulia de 1 Decembrie.

Publicitate

Ca în fiecare an, în Sala Unirii din Alba Iulia, în cadrul unei ceremonii, sunt primite de 1 Decembrie soliile din Cetățile de Scaun ale României, care vin în Cetatea Marii Uniri pentru a-și transmite mesajele patriotice către autoritățile locale și naționale.

Participă reprezentanţi ai administraţiei locale, ai instituțiilor din Alba.

Anul trecut, au fost prezenţi trimişii Sucevei, Târgoviștei, Basarabiei și Alba Iuliei, îmbrăcați în costume populare românești și haine de „sol”, care au relatat cum „aici, s-au legat sorții Ţărilor Române sub același steag și în aceeași pecete, pentru ca toți românii, cu același grai și religie să se unească”.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Vedeţi integral PROGRAMUL de 1 Decembrie la Alba Iulia.

foto: arhivă