Connect with us
Advertisement

Eveniment

DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR: Ziua în care se sărbătoresc toți sfinții, inclusiv cei uitați sau a căror nume au rămas necunoscute

duminica tuturor sfintilor
sursa foto: ziarullumina.ro

Publicat

Biserica Ortodoxa prăznuiește Duminica Tuturor Sfinților în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfantului Duh. Prin aceasta se descoperă ca rostul venirii Sfăntului Duh în lume este sfințirea oamenilor.

Este prima duminică după Rusalii, cunoscută drept Duminica Tuturor Sfinţilor. În fiecare zi a calendarului Bisericii, se prăznuiesc unul sau mai mulţi sfinţi. Însă, în această duminică sunt cinstiţi toţi sfinţii, cunoscuţi şi necunoscuţi potrivit crestinortodox.ro.

Această duminică, prima după Rusalii, este o duminică închinată generic tuturor sfinţilor. Este o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor care s-au pierdut în negura veacurilor, s-au uitat, sau ale căror nume au rămas necunoscute.

Orthodoxwiki.org scrie că această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Antiohia, în secolul al IV-lea, apoi în Apus în anul 608, unde a fost sărbătorită mai întâi la 13 mai, iar mai târziu a fost mutată la 1 noiembrie (aşa cum se sărbătoreşte în Biserica Romano-Catolică până astăzi, ca Sărbătoarea Sfinţilor). În Biserica Ortodoxă această pomenire, a sfinţilor de pretutindeni şi din toate timpurile, se face în prima duminică după Rusalii.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că, prin Pogorârea Duhului Sfânt, se împlineşte planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, realizat în Fiul Său, pentru că prin lucrarea Duhului Sfânt dobândim înfierea, adică primim harul spre a deveni fii duhovniceşti, după har, ai lui Dumnezeu Tatăl, după cum Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl.

Totodată, în această duminică mai prăznuim toate câte Duhul Sfânt a sfinţit: pe strămoşi şi patriarhi, pe proroci şi pe Sfinţii Apostoli, pe mucenici şi ierarhi, pe sfinţii mărturisitori şi pe cuvioşii mucenici, pe cuvioşi, pe drepţi, pe toată ceata sfintelor femei şi pe toţi ceilalţi sfinţi necunoscuţi, împreună cu care să fie şi cei care se vor adăuga în viitor.

Dar, mai presus de toţi şi între toţi şi cu toţi sfinţii, pe Sfânta Sfinţilor, pe Preasfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria. După cum vedem din expunerea sintetică a sinaxarului, în această duminică cinstim întreaga creatură, atât văzută, cât şi nevăzută, ce s-a învrednicit de primirea darului sfinţeniei de la Bunul Dumnezeu, scrie preotul Ciprian Florin Apetrei

Troparul Tuturor Sfinților

Cu sângele Mucenicilor Tăi, celor din toată lumea, ca și cu porfiră și vison Biserica Ta fiind împodobită, printr-înșii strigă către Tine, Hristoase Dumnezeule: poporului Tău trimite-i îndurările Tale, pace obștii Tale dăruiește și sufletelor noastre mare milă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement