dumitru fulea Consilierii judeţeni din Alba şi-au ales noul vicepreşedinte, după ce Florin Roman a preluat mandatul de deputat de Alba şi a lăsat locul vacant. Funcţia este preluată de Dumitru Fulea, care a obţinut, în şedinţa de joi, 26 ianuarie, majoritate de voturi.

Publicitate

Consilierul judeţean Dumitru Fulea a fost propunerea liberalilor pentru funcţia de vicepreşedinte CJ Alba şi a obţinut 19 de voturi, iar social-democraţii l-au sprijinit pe Daniel Zdrânc, pentru care au votat 12 consilieri.

Fulea preia funcţia rămasă vacantă şi va face echipă cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel şi Alin Cucui, vicepreşedinte.

În cărți pentru această funcție a mai fost din partea PNL și Adrian Negruțiu, susținut de deputatul Florin Roman. Se parte totuși să decizia finală în desemnarea unui candidat i-ar fi revenit președintelui PNL Alba, Mircea Hava.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acesta a declarat, după preluarea mandatului, că speră să facă administrație și mai puțină politică. Fulea a mai spus că le mulțumește celor care l-au votat că „ promit celor care nu mi-au acordat încrederea și votul că prin activitatea pe care o voi desfășura îmi doresc să le câștig încrederea”.

cj alba, conducere Dumitru Fulea este consilier judeţean, preşedinte al Comisiei de cooperare interinstituțională și mediu de afaceri din CJ Alba, lider al organizaţiei PNL Sebeş.

Potrivit declaraţiei de avere, Fulea deţine teren în suprafaţă de 4.580 mp, în cotă parte de 3/8, în comuna Gârbova, moştenit în 2003. De asemenea, are o casă de 410 mp, în Sebeş, moştenită şi două apartamente, unul de 41 mp cumpărat în 1992, în Sebeş, iar celălalt de 58 mp la Alba Iulia, cumpărat în 2004.

Publicitate

Mai are patru autoturisme: Matiz (fabricat în 2005), Ford Kuga (2010), Audi A6 (2002) şi Volkswagen Golf (2005).

Nu are credite bancare, dar are bani în depozite bancare, în valoare totală de aproximativ 175.000 lei.

Este absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, a fost inspector DSVSA şi consilier la AFIR. De pe ultima funcţie a obţinut anul trecut 72.078 lei, plus 11.808 lei de la CJ Alba. Soţia sa, angajată la tribunalul Alba, a obţinut 154.207 lei. Veniturile familiei sunt întregite cu alocaţia de stat pentru copii, în valoare de 798 lei.

Fulea a renunțat la venitul de peste 5.100 de lei pe lună plus sporuri consistente pentru un salariu de aproximativ 4.200 de lei.

Publicitate